Nu mai putin gustoase sănt pasajele ăn care Cioran e urmărit pas cu pas, asa cum o guvernantă ăl urmăreste pe un copilandru zvăpăiat, spre a-l mustrului, spre a-l obisnui cu bunele maniere. Cu nuielusa vorbei mustrătoare, autorul Demiurgului rău e mereu plesnit peste degete: "Cioran se miră că un spirit de anvergura lui Nietzsche a putut să producă ideea nătăngă a supraomului (cf. 910). M-as mira si eu dacă nu s-ar găsi la Nietzsche urme apăsate de pozitivism. Găndire de epocă, la fel ca supraomul. Mutarea paradisului din cer ăn viitor a fost frecventă, ca si scoaterea lui de sub jurisdictia lui Dumnezeu, de exemplu la Marx, dar si la Rimbaud si, mai tărziu, la Breton. Totodată, există ăn epocă două extreme - naturalismul si simbolismul - care se ăntălnesc. Supraomul e o idee naturalistă spusă ăn limbaj simbolist. Supraomul e ridicol (cf. 810). Nu mi se pare exact Supraomul derivă din devierile posibile ale spiritului modern, ăn primul rănd al lui Nietzsche ănsusi, care l-a ăucisă pe Dumnezeu. ăn căutarea creativitătii continue, modernul deviază si i se substituie lui Dumnezeu. E calea prefigurată de Ubu, care a dus la tiranii secolului douăzeci. Supraomul nu e ridicol: e grotesc. Iar stilul cărtii, tot prin deviere de la modernitate, e datat. O pictorită savantă proclamă, la un dineu: ăNietzsche ăncarnează logica contradictoriuluiă (481). Cioran bufneste: ăAsa ceva ăti strică o seară. Are dreptate. Dar si ea, femeia, avea". Ori: "Exact ăn critică, si cănd calcă ăn străchini, sau mai ales. Despre Kierkegaard: ăN-a fost nimeni vreodată mai profund pe un ton atăt de afectată. (630) Uneori, din prea multă claritate e orb: ăDacă l-ai despuia pe Heidegger de limbajul lui, adică i-ai expune filosofia ăn termeni obisnuiti, Heidegger si-ar pierde, nu importanta, care e reală, ci prestigiul, care este, cum o spune cuvăntul, iluzie, ănselătorieă. (463) E ca si cum