„Soarele s-a întunecat, iar pământul s-a cutremurat”, în momentul crucificării lui Iisus Hristos. Mântuitorul era pe cruce, după un lung proces trucat, după un marş obositor către Golgota şi după o lungă suferinţă cauzată de foame şi de sete. La capătul drumului, soldaţii îl ţintuiesc pe cruce. Era miezul zilei şi întunericul se coborâse, brusc, peste Ierusalim. Peste câteva ore, Iisus scoate un strigăt, recăpătându-şi cunoştinţa, moment în care pământul începe să se cutremure. Pietrele se sfarmă, mormintele se deschid, morţii ies din morminte...
La începutul secolului III d.Hr., Tertulian a făcut primele cercetări, descoperind că, în timpul răstignirii Mântuitorului, Soarele s-a întunecat, într-adevăr. S-a crezut, iniţial, că a fost vorba de o eclipsă totală de Soare, dar astronomii spun că abia pe 24 noiembrie, în acel an, Ierusalimul a avut o eclipsă, însă parţială. S-a mai spus că, în ziua Crucificării, 3 aprilie anul 33 d.Hr., ar fi avut loc o eclipsă de Lună, dar şi aceasta, parţială. În plus, Crucificarea a avut loc ziua şi nu noaptea. În ceea ce priveşte cutremurul, poate că a existat, dar nu a fost îndeajuns de mare ca istoria să-l consemneze ca atare.
Crucificat, Iisus Hristos rosteşte o serie de sentinţe înainte de a muri. Primul lui gând s-a îndreptat spre cei care l-au condamnat şi l-au torturat. Nu pentru a-i certa, ci pentru a-i ierta: „Doamne, iartă-i, că nu ştiu ce fac!”. Cu aceste vorbe, El îi absolvă pe romani şi pe evrei de vina morţii sale.
A doua sentinţă rostită este: „Adevărat îţi spun, azi vei fi în Rai, împreună cu mine”. Cuvintele sunt adresate unuia dintre cei doi tâlhari crucificaţi laolaltă care, în ultima clipă, se pocăieşte. Sentinţa arată simplitatea salvării şi confirmă existenţa vieţii după moarte, promisiunea Raiului.
A treia oară, Iisus, muribund, se adresează mamei sale, aflată în faţa Crucii, împreună cu