Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, şi-a majorat, de la 1,8% la 8,8%, participaţia deţinută la operatorul de transport aerian Aeroflot, a anunţat compania de stat din Rusia, citată de agenţia locală de presă RIA Novosti. Anul acesta, Grabor Trading Overseas, firmă deţinută de grupul National Reserve Corporation, controlat de omul de afaceri Alexander Lebedev, şi-a redus în două rânduri participaţia la Aeroflot, de la 19,74% la 12,3% şi apoi la 4,6%.
Guvernul rus controlează 51,1% din acţiunile Aeroflot, companie care acoperă 23% din fluxul de pasageri ai curselor aeriene din Rusia. În perioada ianuarie-iulie, Aeroflot a înregistrat o creştere de 16,4% a numărului de pasageri, în raport cu primele şapte luni ale anului trecut, la 4,6 milioane. Grupul a consemnat un profit net de 7,9 miliarde de ruble (310 milioane de dolari), în 2006, după standardele ruse de contabilitate, respectiv un rezultat net de 258 milioane de dolari, potrivit standardelor internaţionale de raportare financiară. (Mediafax)
Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, şi-a majorat, de la 1,8% la 8,8%, participaţia deţinută la operatorul de transport aerian Aeroflot, a anunţat compania de stat din Rusia, citată de agenţia locală de presă RIA Novosti. Anul acesta, Grabor Trading Overseas, firmă deţinută de grupul National Reserve Corporation, controlat de omul de afaceri Alexander Lebedev, şi-a redus în două rânduri participaţia la Aeroflot, de la 19,74% la 12,3% şi apoi la 4,6%.
Guvernul rus controlează 51,1% din acţiunile Aeroflot, companie care acoperă 23% din fluxul de pasageri ai curselor aeriene din Rusia. În perioada ianuarie-iulie, Aeroflot a înregistrat o creştere de 16,4% a numărului de pasageri, în raport cu primele şapte luni ale anului trecut, la 4,6 milioane. Grupul a consemnat un profit net de 7,9 miliarde de ruble (310 milioane de dolari), în 2006, după st