Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taţii alcoolici le-au distrus copilăria

Publicat in Libertatea, duminică 10 iunie 2012 ·

Strălucesc în lumina reflectoarelor, sunt frumoase şi adulate, însă, în spatele acestor imagini, câteva nume cunoscute din showbiz ascund o copilărie marcată de scandalurile făcute de părinţii lor. Relaţiile cu taţii lor, prieteni cu paharul, continuă să rămână încordate. Strălucesc în lumina reflectoarelor, sunt frumoase şi adulate, însă, în spatele acestor imagini, câteva nume cunoscute din showbiz ascund o copilărie marcată de scandalurile făcute de părinţii lor. Relaţiile cu taţii lor, prieteni cu paharul, continuă să rămână încordate.

Moderatorul Dan Capatos a dezvăluit la emisiunea “Conferinţa de presă”, de la Antena 2, că Daniela Crudu, asistenta lui, nu a avut o copilărie prea fericită: “Ea provine dintr-o familie dezbinată. Toţi sunt alcoolici, iar maică-sa e plecată nu ştiu pe unde prin Italia”. De altfel, şi Ion Crudu (foto), tatăl brunetei, a recunoscut la show-ul lui Capatos că el a fost cel care şi-a învăţat fata să dea pe gât sticlele de votcă fără să se îmbete cu uşurinţă. Şi, nu de puţine ori, bruneta a fost surprinsă de paparazzi în ipostaze jenante, bând până cădea lată pe canapele. Mai mult, ea s-a lăudat că are experienţă: “Eu nu vomit niciodată, indiferent cât de mult aş bea”.

Conflictul dintre Nicoleta şi Iuliana, surorile Luciu, şi tatăl lor durează de ani buni. Totul a început atunci când Ion Luciu şi-a acuzat fiicele că l-au abandonat, deşi e bolnav de ciroză. Nicoleta chiar a declarat, deunăzi, că are grijă de tatăl ei, numai că acesta e supărat că nu primeşte bani şi de buzunar: “Îi plătesc lunar cheltuielile casei, îi dau mâncare, dar nu şi bani, că îi dă pe băutură”.

Iuliana Luciu, sora Nicoletei, a povestit pentru Libertatea: “Am avut o copilărie cu multe nopţi nedormite, pentru că tata era tot timpul beat şi se trezea noaptea cu chef de scandal. Îi cerea mamei să îi încălzească mâncare, iar când i-o punea în farfur

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 51 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 48 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Un tânăr s-a ARUNCAT de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște

Gandul acum o ora
Tragedie, vineri seara, în județul Dâmbovița! Un tânăr a murit după ce s-a aruncat de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște. A decedat pe loc. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu priv

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 27 minute
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 6 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°