Premierul israelian Benjamin Netanyahu va recurge la alte opţiuni de dormit în timpul călătoriilor sale cu avionul, după ce acesta a primit o factură uriaşă în urma instalării unui pat personalizat într-o cursă care l-a transportat la Londra. Sursa: Reuters
Canalul 10 TV a relatat că Netanyahu a cheltuit 127.000 de dolari din banii publici în timpul unui zbor de cinci ore care l-a transportat la funeraliile fostului premier britanic Margaret Thatcher.
Biroul lui Netanyahu a apărat iniţial decizia, precizând că premierul a avut un program aglomerat înainte de zbor şi că acesta trebuia să fie odihnit pentru întâlnirile importante din Marea Britanie.
În urma scandalului creat, responsabilii apropiaţi premierului au declarat ulterior că Netanyahu nu a ştiut care este costul respectivei facilităţi, dar că, odată informat, el a ordonat ca patul să fie scos de pe cursele viitoare.
Potrivit AP, declaraţiile au fost făcute sub protecţia anonimatului, deoarece oficialii respectivi nu erau autorizaţi să vorbească cu mass-media.
Informaţiile vin într-un moment în care cabinetul de la Ierusalim pregăteşte un buget de austeritate căruia populaţia i-a răspuns cu un protest masiv sâmbătă seara. Dezvăluirea vine la câteva luni după ce presa israeliană a scris că premierul avea rezervat un buget de 2.800 de dolari pentru îngheţată, la care a arenunţat între timp.
În total, guvernul a plătit 427.000 de dolari pentru închirierea avionului de la compania El Al, inclusiv preţul pentru pat. Canalul 10 a subliniat că preşedintele Shimon Peres, care va împlini luna viitoare 90 de ani, a petrecut 11 ore într-un scaun de la clasa business în deplasarea sa din Coreea de Sud.