Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucigaşul cu Ferrari a început operaţiunea „eliberarea” şi lucrează la spectacolul de Crăciun din puşcărie

Publicat in Adevarul, marți 13 decembrie 2011 ·

Aşa cum ziarul „Adevărul” anticipa, imediat după condamnarea lui Cocoană, acesta nu o să facă foarte mulţi pureci în puşcărie. La mai puţin de o lună de la încarcerare, Cocoană a început campania de eliberare condiţionată.

Cu patru luni din pedeapsă ispăşite deja, Cocoană ar mai avea de stat în detenţie trei ani şi 8 luni. Teoretic. Practic, Cocoană poate scăpa peste un an şi opt luni dacă are un comportament exemplar şi dacă îşi câştigă zile prin muncă. Potrivit unor surse din interiorul penitenciarului, Cocoană, rămas lefter după ce şi-a transferat afacerile şi bunurile pe alte persoane, nu are nevoie de bani şi nu iese la muncă în construcţii, aşa cum fac alţi deţinuţi, care câştigă şi recucere a pedepsei şi bani. „Cocoană se implică în activităţile culturale pentru a câştiga zile. Acum este implicat în programul pe care îl vor face deţinuţii de Crăciun”, au spus surse importante din cadrul penitenciarului.

Cum poate scăpa Cocoană din puşcărie

Potrivit avocatului Arcadie Anastasescu, specializat în drept penal, Cocoană va putea scăpa de puşcărie după executarea efectivă a unei jumătăţi din pedeapsă şi cumularea executării a două treimi din pedeapsă prin muncă. Practic, dacă va munci în detenţie, Cocoană poate scăpa de puşcărie peste un an şi opt luni, patru luni deducându-se din perioada de arest preventiv.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

Adrian Cocoană a omorât, pe 19 august 2008, un tănăr în mijlocul oraşului Timişoara. Cocoana îşi conducea bolidul Ferrari cu peste 100 de kilometri pe oră prin oraş, conform expertizelor tehnice ulterioare. A intrat într-o depăşire pe contrasens, a lovit un taxi şi apoi a ricoşat pe trotuar, unde l-a lovit mortal pe Lucian Reja şi a rănit-o pe prietena acestuia. Cocoană s-a predat Poliţiei Rutiere Timişoara a doua zi şi a fost arestat preventiv. A fost cercet

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum o ora
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

Ziua Constanta acum 9 ore
Crimă într-o localitate din Bihor, acolo unde o femeie de 58 de ani şi-a înjunghiat fiul, în vârstă de 34 de ani, apoi a sunat la 112 să spună că, de fapt, bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor. S-a întâmplat în localitatea Bozorel din Bihor, acolo un

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 9 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

10°
joi

10°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°