E mai usor sa declari ca nu-ti pasa ce spun expertii, sa dai cu copita vorbei in Guvernatorul Bancii Nationale (si-n oricine nu se arata a fi ignorant), decit sa recunosti o evidenta si sa zici: "Da, domnilor, am provocat o criza, am incercat o lovitura, nu mi-a reusit, recunosc, ma retrag..." Pastrand proportiile, orasul Iasi este imaginea, la scara redusa, a Romaniei: un oras halucinant, dintr-o tara halucinanta. Privit din avion, Iasul arata ca un teatru de razboi: strazi ca si bombardate, crevase, gramezi de moloz sau de lemne, de la copacii proaspat retezati, iar printre toate, zeci de mii de oameni, mii de masini intretaindu-se haotic, ca si cum ar fi pornit intr-o urgenta bejenie. O frenezie demolant-constructiva pare sa-i fi cuprins pe edilii ieseni, stimulati, se pare, de niste fonduri europene ce trebuie urgent consumate. Doar ca, ceea ce a rezultat este un haos organizat, deseori ce s-a construit peste zi, daramandu-se noaptea (sau invers), ca-ntr-o mereu reluata balada a "Mesterului Manole". Probabil ca, fiind bani europeni, primiti de-a moaca, acestia trebuie cheltuiti oricum, chiar aruncati la canal, numai sa nu-i dam inapoi. Doar un exemplu: cand am plecat din Iasi, la inceput de iulie, tocmai se incheiase epopeea "implementarii" unei uriase conducte, cat mi ti-i de lunga Sararia. O buna parte din aceste hesiodice munci si zile am urmarit-o de la fereastra apartamentului meu, situat in blocul de la intersectia Independentei cu Sararia. Nu pot sa nu laud abnegatia, daruirea, tenacitatea celor care au muncit luni de zile, indiferent de vreme, la finalizarea acestei lucrari. La urma, au tasat totul, cu buldozere (de cele mai nastrusnice dimensiuni), iar unde a fost cazul, au turnat si asfaltul. Am crezut ca urmeaza "fetuirea" si gata, vom avea o Sararie mai ceva ca-n celebrele saline de la Cacica sau de la Targu Ocna, unde se merge cu autocarul. Dar cand