Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cioroianu: anuntul retragerii din Irak a fost facut intr-un mod "nefericit"

Publicat in Romania Libera, luni 1 octombrie 2007 ·

Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, a abandonat pe moment agenda liberalilor care avea printre prioritati retragerea militarilor romani din Irak, acuzand PNL ca s-a pripit atunci cand a incercat sa forteze lucrurile. Fruntasii liberali au incercat sa indulceasca tonul sefului diplomatiei romane fara sa se arate suparati.

"Felul in care a fost facut anuntul privind retragerea soldatilor din Irak a fost unul nefericit pentru ca orice decizie trebuie luata dupa discutii cu aliatii", a declarat Adrian Cioroianu in Statele Unite, unde a participat la sfarsitul saptamanii trecute la Sesiunea Adunarii Generale a Natiunilor Unite. Ministrul de Externe a admis astfel ca incercarea liberalilor de a grabi plecarea militarilor romani a creat neliniste printre partenerii externi ai tarii. Vicepresedintele PNL, Norica Nicolai, considera insa ca Adrian Cioroianu nu a criticat partidul, ci s-a referit la modalitatea de retragere a trupelor, care nu trebuie sa fie brusca. In schimb, fostul ministru al Apararii Teodor Atanasiu, cel care in iunie anul trecut le-a trimis ambasadorilor occidentali la Bucuresti o scrisoare prin care ii anunta decizia Romaniei de retragere din Irak, o masura care nu fusese acceptata decat in forul de conducere al PNL, a declarat acum ca nu ar fi propus o retragere imediata, ci doar "o masura care sa aiba loc in anul urmator, dupa sase luni".

Teodor Atanasiu incearca sa evite rememorarea scandalului din 2006, dar liderii PNL au reluat de mai multe ori tema necesitatii retragerii trupelor romane din Irak. Acum o saptamana vicepresedintele PNL Ludovic Orban spunea fara ocol ca "sunt teatre de razboi in care noi nu avem ce sa cautam. Nu inteleg incapatanarea lui Basescu de a mentine trupele in Afganistan si in Irak. Eu stiu ca 80% dintre romani sunt de acord cu retragerea acestora, dar Basescu vrea sa ramanem singurii militari de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum o ora
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 2 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 4 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 6 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 8 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°