În etapa a XIV-a a Diviziei A de baschet masculin, CSU Cuadriopol Braşov va evolua mâine, în deplasare, de la ora 18.00, în compania formaţiei BC Gladiator Cluj Napoca.
Revenit la echipă, sârbul Dejan Mladenovic s-a recuperat din punct de vedere medical şi va efectua deplasarea la Cluj, iar Victor Plămădeală şi Tsvetelin Ivanov nu sunt refăcuţi în totalitate şi mai au nevoie de câteva zile de repaus total.
După primele 13 etape ale Diviziei A, CSU Cuadripol Braşov este pe ultimul loc în clasament, cu 13 puncte, în timp ce Gladiator Cluj Napoca are 17 puncte acumulate, duelul reprezentând o luptă directă pentru menţinerea pe prima scenă.
Totodată, cu prilejul acestui meci, americanul Leroy Dawson, actualmente la Gladiator, îşi va reîntâlni fosta formaţie.
„Venim după o săptămână foarte dificilă, în care problemele medicale ne-au dat mari bătăi de cap. Nu avem tot lotul complet, dar trebuie să ne concentrăm şi să dăm totul pe teren. Pornim cu şansa a doua, dar asta nu înseamnă că suntem învinşi dinainte.
Vom evolua în compania unei grupări care se apropie de nivelul nostru şi vrem să producem surpriza", a subliniat antrenorul formaţiei braşovene, Dan Calancea.