Ar trebui sa ne amintim mai des ca orice institutie, oricat de impunatoare, solida si vasta, incepe cu un lucru care nu poate fi nici macar atins. Incepe cu o idee.
Istoria spune ca Statele Unite ale Americii puteau foarte bine sa nu existe, cu toata victoria lor impotriva englezilor. Adica, puteau sa existe doar statele americane, independente dar nu unite.
E greu de inteles, sub torentul continuu de elogii turnat la noi pe simple cuvinte gen unire, unificare, unitate, uniformitate etc., de ce nu toti locuitorii fostelor colonii erau grabiti sa inlocuiasca guvernul de la Westminster cu unul la Washington; unul care sa poata fi, la randul lui, distant, tiranic si degraba risipitoriu de ban public necugetat.
Unul din argumentele menite sa-i convinga nota faptul ca noile state incepusera deja sa aiba neintelegeri, si pornisera sa ridice bariere comericale intre ele.
Din pricina asta s-a acceptat transferul reglementarii schimburilor intre state catre un guvern federal, adoptarea “clauzei comerciale” care sa ofere aceasta putere Congresului, crearea Statelor Unite: barierele erau un lucru rau.
Avem aici una din ideile liberale fundamentale: faptul ca un schimb comercial nu este automat un proces cu suma nula, un proces in care daca cineva castiga atunci trebuie ca altii sa piarda.
De fapt, mai mult, liberalismul sustine ca, per total, cu cat mai libere si mai putin ingradite sunt schimburile intre oameni si state, schimburi economice dar si de orice alta natura, cu atat creste prosperitatea generala. Prosperitatea si pacea; in exprimarea fericita a lui Bastiat, “granitele ce nu pot fi traversate de bunuri vor fi traversate de armate.”
Trecand oceanul, ideea unei Europe unite nu viza validarea unei anumite teorii, desigur; Uniunea n-a fost gandita ca un experiment liberal. Scopurile urmarit