Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rudolf Fatyol, colaborator al Securității. Recurs în 2013 la Înalta Curte de Casație și Justiție

Publicat in Adevarul, vineri 9 martie 2012 ·

Rudolf Fatyol, Directorul Filarmonicii „Dinu Lipatti” Satu Mare, a contestat cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție decizia Curții de Apel București, prin care s-a stabilit că a colaborat cu Securitatea.

Printr-o decizie a Curții de Apel București din 30 septembrie 2011, magistrații au admis cererea de constatare a calității de colaborator al Securității formulată de Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) în dosarul 293/2/2011, înregistrat la începutul anului trecut, în 13 ianuarie, în care Fatyol figura ca pârât. La prima înfățișare, în 24 iunie 2011, magistrații au decis amânarea cauzei, pentru a-i comunica violonistului înscrisurile depuse la dosar de CNSAS, prin care Consiliul își susține acuzațiile. La a doua înfățișare, Fatyol a devenit colaborator dovedit al Securității.

Directorul filarmonicii a atacat cu recurs decizia instanței bucureștene la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a dat termen de judecată al procesului peste un an, 28 martie 2013. Rudolf Fatyol se consideră nevinovat. Într-o discuție cu reporterul Adevărul, acesta a acuzat Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității că i-a fabricat dosarul.

Citește mai multe detalii aici

Rudolf Fatyol a fost premiat de Kelemen Hunor, ministrul Culturii, cu ordinul „Meritul Cultural în Grad de Cavaler”, cea mai înaltă distincție acordată pentru un om de cultură prin decret prezidențial. Evenimentul s-a produs în iunie 2011, la câteva luni după ce CNSAS îl înregistrase dosarul cu acuzațiile de colaborare cu Securitatea la Curtea de Apel București. Fatyol beneficiază de sprijin puternic din partea UDMR local și este cel mai longeviv director de instituție publică din Satu Mare, împlinind 16 ani în fotoliul directoral.

CITEȘTE ȘI

Rudolf Fatyol, „simfonii” la Securitate

Fostul președinte al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 40 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 50 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum o ora
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°