Regizor imprevizibil şi fără sistem, Gruber este un artist cu totul atipic pentru teatrul german. Într-o lume în care şocul a devenit ceva banal, Rodrigo Garcia (laureat anul acesta al Premiului “Noi realităţi teatrale”) este un regizor ale cărui spectacole lasă urme adânci asupra celor care le-au văzut. De ieri

Klaus Michael Gruber

Preferinţa lui pentru poezie (dramaturgia ocupă un loc secundar în creaţia lui), oscilaţia permanentă între experiment şi teatru tradiţional, între cutia italiană şi spaţiile neconvenţionale (stadioane, capele etc.) sunt date ce alcătuiesc portretul unui artist capabil să se reinventeze şi al cărui stil se află într-o continuă transformare.

“Uită-l pe Shakespeare, îl vei găsi prin tine însuţi. La marii autori, avem adesea impresia că găsim totul prin noi înşine. Ei nu impun nicio constrângere. Am impresia că textul nu e al lui Shakespeare, că e al vostru, că e un cadou imens”, îi spunea Gruber unui actor în timpul repetiţiilor la “Regele Lear”.

De azi

Rodrigo Garcia

Teatrul lui Garcia este unul al concreteţii şi fizicalităţii, clădit  pe un raport de frontalitate şi agresivitate între scenă şi sală, între actor şi spectator.

Un teatru  în care nu mai încap nici nuanţele şi nici metaforele. Pentru Garcia, scena nu mai e un spaţiu de reflecţie şi analiză, ci un mediu de expunere, o tribună şi un prilej de asalt asupra capitalismului şi consumerismului. Regizorul spaniol nu caută să explice şi nici să dea răspunsuri, ci să implice spectatorul cu totul în spectacolele sale, anulându-i acestuia orice posibilitate de contemplare.