Puţini mai sunt cei care pot să povestească „pe viu” ce a însemnat proiectul comandat de Stalin în 1948 şi început în 1949 - proiectul Dunăre-Marea Neagră. Iar tinerii prea puţin ştiu despre această parte a istoriei. Tocmai această lipsă vine să o suplinească expoziţia itinerantă deschisă, ieri, la Muzeul „Casa Mureşenilor”.

„Canalul Dunăre-Marea Neagră. Un cimitir programat”, expoziţia comemorativă deschisă ieri la „Casa Mureşenilor”, reaminteşte, după 70 de ani de la începerea lucrărilor, informaţii despre viaţa şi moartea la Canal închis în iulie 1953.

Ideea construirii Canalului sau „mormântului burgheziei româneşti” a fost sugerată de Stalin încă din 1948 lui Gheorghe Georghiu Dej, cu prilejul unei vizite la Kremlin. Intenţia lui se pare ar fi fost să aibă o cale fluvială mai directă la Iugoslavia lui Tito, care fusese exclus din Komintern. O altă explicaţie ar fi că proiectul a fost gândit să distrugă elitele, fie profesionale, fie intelectuale, pentru opoziţia lor faţă de regim. „40.000 de deţinuţi au murit în acest cimitir programat, în lipsa unei asistenţe tehnice şi a dorinţei de a distruge elita. Deţinuţii, în afară de ţărani, intelectuali, erau aduşi chiar şi din biblioteci, parcuri, şomeri”, povesteşte Romulus Rusan, curatorul expoziţiei. După estimări, circa 100.000 de deţinuţi ar fi ajuns la Canal, mai spune acesta.

Proiectul fusese gândit în 14 colonii, lucru evidenţiat în expoziţie, pe câteva panouri. De asemenea, pe alte 4 panouri sunt înscrise numele a 8000 de persoane care au murit la canal. Numărul lor este, însă mult mai mare. Mai sunt expuse studii de caz despre securitatea şi paza de la canal, despre greva a doi deţinuţi, dar şi o idilă. Nu lipsesc detaliile despre felul în care au fost închise lucrările şi cum au fost condamnaţi într-un proces fals cei găsiţi de regim că ar fi sabotat lucrările. Pentru vizitatori,