Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toţi jucătorii din primul 11 al lui Victor Piţurcă pentru dubla cu Grecia evoluează la echipele de club

Publicat in Puterea, luni 4 noiembrie 2013 ·

Mai sunt doar 10 zile până la prima manşă a barajului cu Grecia, iar Victor Piţurcă stă cu ochii pe prestaţiile jucătorilor care ar putea fi titulari în echipa României. Iar selecţionerul are motive de bucurie, şi asta deoarece, după mult timp, în care unii dintre jucătorii noştri prindeau naţionala chiar şi dacă nu aveau cluburi, acum toţi cei 11 tricolori sunt titulari la echipele de club, majoritatea dintre ei chiar integralişti.

Ciprian Tătăruşanu (integralist, Corona – Steaua 1-1)

Portarul campioanei nu are rival la Steaua, acolo unde este titular de drept, cu mici excepţii, numite Cupa României. În ultimul meci de campionat, 1-1 surprinzător în deplasare cu nou-promovata Corona Braşov, Tătăruşanu nu a fost învins decât de coechipierul său, Szukala, fază la care nu a avut nici o vină. În rest, goalkeeperul nu a avut probleme, intervenind sigur de câteva ori.

Alexandru Măţel (integralist, Astra – Gaz Metan 3-1)

Fundaşul dreapta al giurgiuvenilor a devenit om de bază la echipa naţională, şi asta din cauza evoluţiilor sigure de la Astra Giurgiu. Alexandru Măţel a continuat şi în meciul cu Gaz Metan din etapa a 13-a prestaţiile bune din ultimul timp. În lipsă de alte soluţii mai bune la echipa naţională, Piţurcă are mare încredere în Măţel, pe care îl vede ani buni de acum înainte apărătorul dreapta al primei reprezentative.

Vlad Chiricheş (intergralist, Everton – Tottenham 0-0)

Fostul stelist a dat până acum peste nas contestatorilor, cei care îl vedeau eternă rezervă la Tottenham Hotspur. Chiricheş a devenit uşor, uşor om de bază al echipei de pe White Hart Line în toate competiţiile. Ultima reprezentaţie a noului căpitan al naţionalei la Tottenham a fost în deplasare cu Everton, acolo unde românul a jucat precis. Mai mult, şi-a salvat echipa de la un gol ca şi făcut.

Răzvan Raţ (90 de minute, schimbat, West Ham – Aston Vill

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 11 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 8 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 13 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 11 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 7 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 6 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 13 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

TAROM deschide cerul copiilor, de 1 iunie: bilete gratuite și acces în cabina de pilotaj

Adevarul acum 13 ore
TAROM organizează pe 1 iunie „Ziua Porților Deschise”. Micuții pot vizita o aeronavă și vor avea acces inclusiv în cabina de pilotaj. Tot atunci, părinții pot cumpăra bilete de avion gratuite pentru copiii cu vârsta de până la 11 ani.

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 8 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

14°
mar.

12°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°