Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa a revenit pe creştere uşoară, pe un rulaj susţinut de acţiunile bancare

Publicat in Romania Libera, marți 26 martie 2013 ·

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,88% la deschiderea şedinţei de marţi, pe un rulaj susţinut de tranzacţiile cu acţiunile BRD şi Banca Transilvania, care au asigurat 80% din lichiditatea totală, potrivit Mediafax.

După primele 20 minute de tranzacţionare de marţi, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a avansat cu 1,08%, iar indicele BET-NG a crescut cu 1,26%. Indicele BET-NG reflectă evoluţia titlurilor companiilor din sectorul energetic.

Citeşte şi Bursele europene au deschis în scădere, atente la situaţia din Cipru

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a stagnat la nivelul de la închiderea şedinţei precedente.

La ora 10:20, indicele extins BET-XT a fost cu 0,74% peste nivelul de luni, iar indicele extins BET-BK a fost pe creştere cu 0,28%. Indicele BET-XT include cele mai lichide 25 de acţiuni româneşti, iar BET-BK reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, printre care şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Citeşte şi Euro scade la minimul ultimelor 14 luni faţă de dolar, după acordul UE - Cipru

Puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare au preferat acţiunile bancare. Operaţiunile totale au însumat 3,58 milioane de lei (812.000 de euro), iat acţiunile BRD şi Banca Transilvania (TLV) au fost cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 1,56 milioane de lei şi, respectiv, 1,32 milioane de lei.

Cea mai recentă operaţiune cu acţiunile BRD a fost realizată la 9 lei, în creştere cu 1,52%, iar titlurile Banca Transilvania au avansat cu 1,38%, la 1,47 lei.

Marile pieţe europene au deschis şedinţa de marţi în scădere cu până la 0,4%, continuând să fie influenţate de situaţia din Cipru.

Citeşte şi Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 1,5%, în linie cu pieţele externe

Acţiunile marilor companii europen

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 5 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 2 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 33 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 15 minute
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum 2 ore
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°