Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragomir: Nu plec nici de-al dracu' de la ligă, comisiile de licenţiere sunt independente

Publicat in Gandul, marți 1 noiembrie 2011 ·

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, că nu va demisiona din funcţie, considerându-se nevinovat în cazul licenţierii FC Timişoara, întrucât forul pe care îl conduce nu avea atribuţiuni în acest sens.

"Nu plec nici de-al dracu' de la ligă, să fie clar, pentru că sunt nevinovat. Am făcut lucruri frumoase şi bune şi nu plec pentru că vor unii ziarişti, cei care au scris câteva articole mincinoase fără să citească o dată statutul sau regulamentul Federaţiei Române de Fotbal. Şi atunci de ce să-mi fie teamă şi frică. Numai că am şi eu orgoliul meu nu pot fi călcat în picioare, nu pot fi lovit, ca să vă fac vouă jocurile. Sunt şi eu om. Nu există aşa ceva. Liga Profesionistă de Fotbal sau Mitică Dragomir nu poate licenţia. Comisiile de licenţiere sunt independente, reţineţi ce v-am spus. Aaa, că în comitetul federal am o opinie asta e altceva. În cazul licenţierii Timişoarei am avut o opinie iar ceilalţi au avut altă opinie. Care e problema, nu mai avem voie nici la opinii în ţara asta?", a declarat Dragomir la Sport.ro.

Şeful secţiei de combatere a corupţiei din cadrul DNA, Lucian Papici, susţine într-un proces verbal ataşat dosarului "Avram-Ţerbea" publicat, marţi, de www.prosport.ro, că există indicii de dare şi luare de mită de către preşedintele LPF Dumitru Dragomir şi preşedintele FC Timişoara, Marian Iancu.

Conform documentului întocmit în luna iunie a acestui an, Dragomir a solicitat sume de bani lui Iancu pentru a-l ajuta să obţină licenţa pentru clubul FC Timişoara.

Redăm integral procesul verbal întocmit în 23-26 iunie de Lucian Papici:

"Din datele şi informaţiile deţinute la nivelul secţiei de combatere a corupţiei, din cadrul DNA, rezultă că preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, pretinde sume de bani de ordinul zecilor de mii de euro de la omul de afaceri Marian Iancu, preşedintele clubulu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 55 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum o ora
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Macron, Xi Jinping și Ursula von der Leyen, discuție despre viitorul războiului din Ucraina

Wall-Street.ro acum 16 minute
Preşedintele chinez Xi Jinping a ajuns la Palatul Elysée, întâlnire care reprezintă începutul oficial al vizitei sale de două zile în Franţa, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări, relatează AFP şi Reuters, p

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Rutele alternative recomandate de poliţişti

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic anunţă că este aglomeraţie pe Valea Prahovei, în a doua zi de Paşti. Se va circula îngreunat pe parcursul întregii zile.

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 49 minute
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°