Ani de zile, Ford AG a platit piese de schimb care n-au fost niciodata livrate, iar banii au fost impartiti intre client si furnizor, scrie publicatia germana Focus. Zeci de angajati ai constructorului de automobile erau trecuti pe o lista a mitei, care era platita regulat. Conducerea Ford ar fi fost unsa, pentru diverse contracte, cu 1,2 milioane de euro. Procuratura din Köln a declansat trei actiuni in instanta impotriva Ford AG si cheama la bara 100 de acuzati intr-un proces de coruptie si inselaciune care prinde proportii.
Dupa informatiile detinute de Focus, seful unei firme de montaj industrial tinea o lista cu 40 de angajati externi, in fapt de la Ford, care primeau regulat bani de la acesta. El ar fi depus marturie in proces. Ancheta a relevat ca acest sef ar fi mituit cu 1,2 milioane de euro, intre anii 2003 si 2010, angajati din conducerea Ford "raspunzatori de constructia si modernizarea halelor de productie din toate centrele auto europene".
Reteaua de coruptie s-a intins insa si mai departe, pana la depozitele de marfa si halele de productie. Ford AG ar fi platit, timp de decenii, marfa niciodata livrata. Schema de furt era prin intermediul unor bonuri de livrare false. Castigul si-l imparteau firmele furnizoare, cu responsabilii de achizitii de la Ford. Unul dintre invinuiti ar fi declarat ca sumele sustrase erau, dupa caz, intre 30.000 si 60.000 de euro. Procurorul general care instrumenteaza cazul la Köln, Ulrich Bremer, a declarat ca acest procedeu „se facea cu sistem“.
Ford-Werke AG a fost fonadata in anul 1925 la Berlin. Din 1930, sediul firmei a fost mutat la Köln-Niehl, unde, din anul 1998, se afla si centrala administrativa a Ford of Europe, ramura europeana a concernului american. De aici sunt administrate 51 de piete pe care activeaza constructorul de automobile si un numar de 67.500 de angajati, in Europa.