Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoferii băuţi, căutaţi în trafic

Publicat in GAZETA de SUD, marți 5 octombrie 2010 ·

Poliţiştii şi jandarmii doljeni au ieşit pe străzi şi au organizat duminică, în tot judeţul, acţiunea „Alege viaţa“, având ca scop combaterea accidentelor rutiere produse din cauza şoferilor băuţi. În urma acţiunii de proporţii, oamenii legii au dat amenzi în valoare de peste 50.000 de lei, iar 28 de şoferi au devenit... pietoni.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a comunicat că, duminică, între orele 17.00 şi 22.00, aproape 150 de poliţişti, ofiţeri de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi jandarmi au fost prezenţi în trafic pe principalele drumuri din judeţ, dar şi pe cele mai importante artere de circulaţie din Craiova.

Vizaţi de acţiunea oamenilor legii au fost în principal şoferii care se urcau la volan după ce au băut, însă nu au scăpat de sancţiuni nici ceilalţi conducători auto care au călcat pe bec. Pe lângă verificările obişnuite, ofiţerii de la Serviciul de Investigaţii Criminale Dolj au avut rolul de a verifica în timp util în bazele de date numerele maşinilor înmatriculate în străinătate oprite în trafic, pentru a stabili dacă nu cumva sunt furate.

Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, în cadrul acţiunii au fost oprite în trafic şi controlate aproape 1.100 de autovehicule, iar 1.500 de persoane au fost legitimate, dintre care 30 au fost duse la poliţie pentru cercetări.

În total, au fost constatate 14 fapte de natură penală, în cele mai multe cazuri fiind vorba de conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi 345 de abateri de natură contravenţională. Dintre acestea, 15 amenzi au fost date pentru consumul de băuturi alcoolice, 35 - pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 85 - pentru nepurtarea centurii de siguranţă. 195 au fost date pentru alte abateri, iar alte 15 amenzi - pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. În total, poliţiştii au aplicat amenzi în valoare de 54.420 de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum o ora
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 44 minute
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 4 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum o ora
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea?

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. În prima zi a intervalului valorile termice se vor situa în continuare ușor sub normalul climatologic, în

Apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, relansat

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale relansează apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi. Bugetul total este de peste 25 de milioane de euro. Banii pot fi accesaţi de autorităţile locale.

Vreme instabilă şi temperaturi mai scăzute în toată ţara. Cum va fi vremea în Banat în următoarele săptămâni

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Meteorologii anunță că ultima decadă a lunii mai și primele zile din iunie vor aduce vreme instabilă și temperaturi fluctuante în majoritatea regiunilor țării. Meteorologii au emis, luni, prognoza pentru perioada 20 mai – 2 iunie. BANAT

E oficial: Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Județele vizate

Ziare.com acum o ora
Oficialii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) menționează că Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Astfel, dispozitivele montate de forțele armate ruse ar pune în pericol securitatea și funcționarea optimă a port

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum 2 ore
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 13 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°