•"Noul plan de transport promovat de Primarie nu este bun. Trebuie lasata piata sa decida", a declarat, ieri, consilierul liberal Radu Prisecaru
Consilierul local din partea Partidului National Liberal, Radu Prisecaru, a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca noul plan privind reorganizarea transportului, promovat de municipalitate prin pagina de Internet a Primariei, nu va duce la obtinerea unor servicii de calitate in acest domeniu. "Noul plan de transport nu este bun, este o mare prostie. Se precizeaza la ce interval de timp ar trebui sa circule mijloacele de transport. Trebuie lasata piata sa decida. Este gresit sa avem mai multe masini, care sa soseasca la intervale mai scurte de timp in statii", a remarcat Radu Prisecaru. Acesta a mai precizat ca municipalitatea intentioneaza sa limiteze numarul de microbuze de maxi-taxi care trebuie sa circule pe raza municipiului Iasi. "Ce vom face cu cei peste o mie de oameni care traiesc de pe urma activitatii de maxi-taxi? Le-am cerut sa investeasca in masini performante, si acum ii eliminam de pe piata?", s-a intrebat Radu Prisecaru. Astfel, solutia organizatiei locale a PNL privind reorganizarea transportului local se refera la asigurarea spatiului juridic necesar pentru ca astfel de servicii sa fie prestate in acelasi timp si de societatile comerciale de profil ale municipalitatii, si de operatorii privati de transport.
In cadrul conferintei de presa de ieri, liberalii ieseni au tinut sa ia din nou atitudine vizavi de declaratiile date de membrul fondator al PNL, Dinu Zamfirescu, potrivit carora Relu Fenechiu nu este un candidat viabil pentru Primaria Iasi. "In aceasta perioada, PNL se afla in plin proces de definitivare a listelor de candidati pentru alegerile din 2004. In cadrul acestui proces, membrii partidului se afla intr-o competitie si intelegem faptul ca pot aparea disput