Strategia 2020 a Uniunii fixează ca ţintă pentru sfârşitul deceniului o rată de ocupare de 75% pentru persoanele cu vârste între 20 şi 64 de ani. Criza face ca Europa să se îndepărteze tot mai mult de acest obiectiv.
Munca Decentă, aşa cum a fost ea definită începând cu 1999, are în convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) câteva dimensiuni: dreptul la muncă, ocuparea forţei de muncă, protecţia socială şi dialogul social.
Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Alfa, traduce definiţia complexă care figurează în documentele: „Fiecare persoană are dreptul la un loc de muncă. Acest loc trebuie să-i asigure salariatului sănătatea şi securitatea, să-i permită să aibă o viaţă socială şi să-i aducă un venit care îi permite să trăiască decent”.
Din 2008, aproape toate elementele care ţin de munca decentă s-au deteriorat. Câteva din ele sunt foarte uşor de sesizat, deoarece se văd foarte uşor în statistici. Printre acestea se numără ocuparea.
La nivel mondial, rata de ocupare este de 40%, potrivit Gallup.
Europa stă mult mai bine, însă criza face ca în loc să se apropie de procentul de 75%, gradul de ocupare a populaţiei să se îndepărteze tot mai mult de ţintă: anul trecut, UE-27 avea o rată de ocupare de 64,2%, comparativ cu 65,9% cât se înregistra în 2008. Şi este vorba de ocuparea persoanelor cu vârste între 15 şi 64 de ani, nu între 20 şi 64, cum prevede strategia.
România este poziţionată relativ bine, dacă ţinem cont că de obicei ocupăm ultimul sau penultimul loc din UE. Astfel, România are o rată totală de 58,8, înaintea Ungariei (care este ultima, cu 55,4%), a Italiei - 56,9%, Maltei - 65% şi Spaniei - 58,6%.
Cele mai mari procente se înregistrează în ţările nordice: Olanda - 74,7% şi Danemarca - 73,4%. Islanda, din non-UE are cea mai ridicată ocupare europeană - 78,2%.
Şoma
