Alegerile europarlamentare arata inca o data cat de greu se schimba trendurile electorale si cata gargara se consuma la televizor si in analize care pretind ca iau live pulsul alegatorilor. Rezultatul pare a fi copiat dupa alegerile din noiembrie 2008: PSD si PDL umar la umar pe primul loc si PNL la jumatate cat primii doi. Daca ponderam cu prezenta la vot mai mare a maghiarilor, am putea spune ca cifrele sunt chiar aceleasi. Asta se intampla dupa aproape sase luni de coalitie PSD-PDL, dupa nenumarate certuri in interiorul Guvernului si dupa masuri controversate de gen impozit forfetar. Sa nu pufnesti in ras cand auzi cate un ziarist la televizor care se uita doct dupa ochelari si iti explica cum Basescu a spus nu stiu ce trasnaie si, drept urmare, va pierde "cel putin 5% din voturi"? De altfel, daca as aduna cat pierde Basescu saptamanal in analize din presa, acum ar trebui sa aiba minus 250%.

In ciuda frustrarii provocate de alianta celor doua partide, fotografia de finish arata ca in noiembrie 2008. Iar liberalii si Crin Antonescu nu au reusit sa capitalizeze schimbarea din fruntea partidului. Toate acestea ar trebui sa ne faca pe toti ceva mai putin agitati si mai obsedati de declaratiile de la televizor si miscarile de pe o zi pe alta in politica. Oamenii isi schimba greu opiniile, doar pe termen lung, nu inghit orice informatie noua si se decid greu sa-si schimbe optiunile. Ingurgiteaza informatiile selectiv si, in general, doar daca le confirma opiniile deja avute.

Mi se va spune: stai putin, absenteistii fac diferenta, la toamna vor schimba radical peisajul. Absenteistii sunt marea marota a politicii romanesti (chiar si europene, dar din alte motive). Asa cum avem un cult national al eroului necunoscut, dezvoltam si un cult al absentului necunoscut. Ca om care nu am ratat nici un vot, incep sa ma simt iritat de cultul absentului necunos