Fostul preşedinte al PNL Mehedinţi, Liviu Mazilu, exclus luni din partid, îl acuză pe Crin Antonescu de trădare şi de faptul că nu respectă Statutul PNL, pe care "l-a impus prin şantaj", scrie mediafax.ro. În plus, potrivit lui Mazilu, opt primari liberali au decis să se desolidarizeze de conducerea partidului. Sursa: VLAD STĂNESCU
„Crin Antonescu continuă seria epurărilor staliniste din PNL a tuturor care sunt incomozi. De altfel, decizia de excludere a mea şi a doamnei Bădănoiu a făcut parte din pachetul de negociere dintre Crin Antonescu şi Mihai Stănişoară, atunci când a venit Stănişoară în PNL”, a declarat Mazilu.
El s-a plâns că nu știe care sunt motivele pentru care a fost xclus din PNL. „Acuzaţiile care mi s-au adus şi care mi-au fost aduse la cunoştinţă de nişte colegi, cum că n-aş fi făcut campanie electorală la parlamentare, cum că aş fi şantajat într-un fel primarii PNL să participe la Congresul de realegere a lui Antonescu - vă amintiţi că primarii PNL au boicotat Congresul - sunt evident, neadevărate. Trist este că Statutul PNL nu se mai respectă deloc. N-am fost nici măcar invitaţi să ne spunem un punct de vedere, nici măcar nu ne-au fost comunicate acuzaţiile”, a declarat fostul lider liberal.
„Cel care a trădat interesele PNL nu am fost eu, ci Crin Antonescu şi de trei ori, cel puţin ale liberalilor de la Mehedinţi”, a susținut Mazilu, care a apreciat că Antonescu a negociat prost cu PSD paritatea pe listele de candidați la alegerile locale, a impus candidatura lui Tudor Chiuariu în Mehedinți și a permis ca Mihai Stânișoară și oamenii săi din PDL să preia organizația PNL din acest județ.
Liviu Mazilu a mai precizat că opt din cei 13 primari PNL din Mehedinţi l-au mandatat să transmită electoratului că se delimitează de conducerea PNL, nu mai susţin formaţiunea şi că renunţă la toate funcţiile din partid, rămânând doar formal memb