Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Templele ascunse de lângă capitala dacilor

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 29 septembrie 2013 ·

Un sanctuar circular cu diametrul de aproximativ 10 metri. Un al doilea sanctuar acum acoperit de vegetaţie dar, se pare, cercetat în anii 60 – 70. Alte două temple încă nelocalizate. Sunt doar câteva dintre misterele de la Feţele Albe. Din moment ce la Sarmizegetusa Regia nu s-a cercetat nici cinci la sută din ce se presupune că ar fi încă ascuns sub pământ, ori pe sub rădăcinile copacilor, la Feţele Albe situaţia este şi mai dificilă. Asta mai ales că aici, la fel ca cetăţile de la Blidaru sau Piatra Roşie, bani pentru săpături arheologice nu sunt, iar turismul se face nereglementat şi necontrolat.

1 /.

Aşezarea de la Feţele Albe este una dintre cele mai mari zone de locuire civilă din preajma Sarmizegetusei Regia. Aşa spun arheologii, iar argumente care să-i contrazică nu prea există încă. Locul se numeşte aşa pentru că localnicii numesc "feţe" cele aproximativ 30 de terase amenajate cu două mii de ani în urmă, de daci, în coasta muntelui, pe versantul sudic ce coboară până în Valea Albă.

Un urcuş destul de greu

La Feţele Albe se ajunge pe o cărare ce pleacă chiar din drumul spre Regia. Un indicator de după un podeţ situat la vreo trei kilometri mai în jos de capitala dacilor arată cărarea ce duce spre aşezarea amintită. Primii trei metri ai căii de acces sunt aproape imposibili, pentru că trebuie să urci, din drum, aproape vertical. Urcuşul este şi el, destul de greu, dar pădurea de fag, apoi plantaţia de molid prin care trebuie să treci, îţi oferă destule resurse pentru a continua să pui un picior înaintea celuilalt.

Mai mult, când te-aştepţi mai puţin, te trezeşti că mai mergi un pic şi "pe drept", ca să te mai odihneşti un pic. După vreo jumătate de ceas pe care o petreci ba printre fagi destul de subţiri, care sunt atât de deşi încât se luptă unul cu celălalt pentru supravieţuire, ba printre molizi care-şi mai trântesc lăstarii

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 2 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 4 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 4 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 9 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 4 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 6 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°