Rainer Maria Rilke
ingerul pazitor
Poeme cu ingeri, antologie si traducere de Ioana Parvulescu,
Editura Humanitas, Bucuresti, 2007, 80 p.
In modul in care o fiinta rupe tacerea „intervalului“ (incert, dar posibil) dintre noi si Dumnezeu, poate fi sesizata angelicitatea acesteia si caracterul ei intim spiritual. Nici dumnezeu, nici bestie, nici om, ingerul poarta in sine ceva din fiecare, fiind (pentru un tip de gnoseologie ori de teorie comunicationala bazate pe compatibilitate) centrul de dialog cu sens dublu, catalizator si transmitator eficient al mesajelor intre lumi.
De-o origine culturala si religioasa vaga, ingerul (in ipostaza curenta sau in figuri, entitati, prezente specifice tipurilor de imaginar aferente) e prezent in mai toate culturile cunoscute. Ceea ce, intr-un rationament sumar (ad consensu gentium), sustine intrucitva existenta unei realitati generatoare de mit, legenda si credinte.
Metaforizat in fiinta de hirtie, ingerul a devenit (cind in filozofie, cind in literatura) subiect si tema, teza sau motiv. Din nou, specificitatea impune tipologia. Iar dincolo de imaginarul polarizat estetic ramine dimensiunea in care, cu sau fara aripi, o fiinta spirituala inteligibila si simbolica (in sensul unificator al lui sym-bolein) face posibil chiar jocul serios in care chipul ii este surprins.
O astfel de lume a suprapunerii de planuri reuneste Ioana Parvulescu in ingerul pazitor, o culegere de texte poetice ale lui Rilke, traduse si publicate recent la Humanitas. Conditia unica a coeziunii micii antologii, declarata in „Postfata“, este ingerul: ca tema, ca motiv, ca idee. Textele sint selectate din cicluri poetice diverse, chiar din periodice ori volume omagiale. Ca unitatea tematica e oarecum ratata, nu e neaparat o scadere pentru coordonator. Exista texte care nu refac atmosfera unei angelofanii, as
