Cu promovarea în buzunar timişorenii vor acorda în ultimul joc din campionat minute în premieră pentru doi jucători. Tehnicianul Valentin Velcea anunţă că echipa va aborda la victorie şi jocul cu FC Bihor pentru a sărbători apoi cum se cuvine promovarea pe prima scenă.
“Mai avem un meci important de jucat. Spun important pentru că deşi nu contează în clasament, contează pentru imaginea fiecăruia pentru a termina cu o victorie în faţa timişorenilor. O victorie ar infirma multe calcule şi insinuări ale unora care nu vor să recunoască meritele acestei echipe, familii sportive, asociaţii clubului… Ei sunt primii artizani ai acestei încununări a obiectivului mult dorit şi puţin aşteptat de unii. De multe ori nu primeşti ceea ce meriţi, cum a fost anul trecut. Anul acesta Timişoara a meritat şi din punct de vedere al licenţei. După doi ani de pauză e normal să aşteptăm cu sufletul deschis prima etapă de Liga I, indiferent cu cine va fi şi unde va fi. Indiferent de sistemul de desfăşurare. Aşteptăm să vină timișorenii în număr cât mai mare la stadion”, a declarat Valentin Velcea.
Antrenorul lui ACS Poli nu se va baza contra orădenilor pe Bărbuţ (suspendat), Todorov, Pap (ambii trimişi la echipa de juniori A aflată la turneul semifinal de la Piatra Neamţ) şi Boldea (accidentat la mână). În schimb s-a anunţat debutul tânărului fundaş central Cristian Bocşan şi a încă unui jucător, probabil va fi vorba de unul dintre cei doi portari fără minute bifate în acest campionat Mihai Gherasim ori Valentin Coca.
“Am o părere excepţională despre FC Bihor. Apreciez stafful şi jucătorii care sunt acolo… vor să promoveze şi o vor face pe viitor”, a adăugat Velcea.
Antrenorul timişorenilor a mai anunţat că la finalul partidei echipa vrea să sărbătorească împreună cu fanii, pe care-i aşteaptă, aşa cum a mai declarat, în număr mare miercuri după-masă la stadion.