Agenţia Naţională de Administrare Fiscală anunţă că din 11 ianuarie 2010 a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 1324/ 2009 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare.
Astfel, Garda Financiară a dobândit noi competenţe, în principal de a încheia acte de control pentru stabilirea stării de fapt fiscale, precum şi pentru constatarea împrejurărilor privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, sesizând, după caz, organele de urmărire penală, de a constata acte şi fapte care au avut ca efect evaziunea şi frauda fiscală, stabilind implicaţiile fiscale ale acestora şi dispunând, în condiţiile Codului de Procedură Fiscală, luarea măsurilor asiguratorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea. De asemenea, comisarii Gărzii Financiare pot efectua, în exercitarea controlului operativ şi inopinat, monitorizări şi verificări necesare prevenirii, descoperirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală.
Printre principalele obiective ale Gărzii Financiare pentru anul 2010 se regăseşte continuarea monitorizării în regim de permanenţă a achiziţiilor intracomunitare, în special de produse agro-alimentare (legume, fructe, cereale, carne etc.) şi materiale de construcţie (ciment, cărămidă etc,.) în scopul prevenirii sustragerii agenţilor economici de la plata taxei pe valoare adăugată aferentă operaţiunilor.
Actualul sistem privind taxa pe valoare adăugată pentru comerţul intracomunitar prevede libera circulaţie a mărfurilor în spaţiul comunitar şi a impus eliminarea evidenţei instituţionalizate a bunurilor provenite din statele membre, prin renunţarea la formalităţile şi controlul vamal. Oportunitatea este exploatată ilicit de către unii operatori economici care, prin invocarea unuor identităţi fictive, cesionarea ori abandonarea