AXA Asigurări (fosta Omniasig Life), controlată de grupul francez AXA, a vândut anul trecut poliţe de asigurări de viaţă de 5 milioane de euro, în scădere cu 18% faţă de 2009, când Omniasig Life înregistrase prime brute subscrise de 6,1 mil. euro.
"Compania deţinea o cotă de piaţă de 1,1% şi ocupa locul 11 în clasamentul companiilor de asigurări de viaţă la sfârşitul anului trecut", scrie grupul francez în raportul privind rezultatele financiare anuale. "O analiză a rezultatelor din anul 2010 a Omniasig Life nu reflecta activitatea AXA Life Insurance în Romania, deoarece AXA a preluat compania abia în luna septembrie 2010", afirmă reprezentanţii companiei.
AXA nu a raportat şi rezultatul net obţinut de compania locală după ce în 2009 Omniasig Life înregistrase pierderi de 3,4 milioane de euro, adică mai mult de jumătate din primele brute subscrise. Francezii au adus în septembrie anul trecut 3,7 milioane de euro la capitalul AXA Asigurări pentru a acoperi aceste pierderi. Omniasig Life a fost cumpărată de AXA la sfârşitul lui 2009 şi a trecut sub brandul francezilor la jumătatea anului trecut. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică, dar cel mai probabil aceasta a fost sub 10 mil. euro luând în calcul volumul afacerilor asigurătorului.
Anterior, AXA încercase de mai multe ori să intre pe piaţa românească, inclusiv prin preluarea Asiban, care a fost vândută în 2008 cu 350 mil. euro către grupul francez Groupama. AXA Asigurări avea în noiembrie o reţea de peste 1.400 de agenţi de asigurări prin care îşi distribuia poliţele, mai arată raportul publicat de grup. Compania se află în prezent în proces de creare a echipei de vânzări după ce la sfârşitul anului trecut a recrutat mai mulţi manageri care să se ocupe de acest lucru.
Primul pas al planului de dezvoltare al fostei Omniasig Life a fost aducerea pe poziţia de preşedinte a Violetei Ciu