Recent, am stat de vorbă cu patronii a trei dintre cele mai bune agenţii de modele din ţară. Am vrut să verific mitul care spune că România are cele mai multe femei frumoase. Există un “folclor” pe tema asta, şi acesta a fost alimentat din două direcţii: pe de o parte, din exterior, prin impresiile şi reacţiile străinilor care au venit aici şi au fost tulburaţi profund de farmecul prezenţelor feminine autohtone; pe de altă parte, din interior, din observaţiile dezamăgite ale românilor (bărbaţi şi femei), care au început să călătorească în străinătate regulat după 1989 şi au făcut comparaţii.
Modelele de modă fac parte, fără îndoială, din corpul neoficial al ambasadorilor români peste hotare, alături de profesionişti din varii domenii, artişti şi sportivi.
Dar mass-media au insistat prea puţin pe această latură a prezenţei unui anumit tip de imagine românească în exterior.
În postura de călător, eu am fost mirat că într-o capitală a modei şi luxului precum Parisul am văzut de-a lungul anilor atât de puţine femei cu adevărat frumoase. Cele mai frumoase femei pe care le-am văzut acolo au fost o arăboaică având ochi albaştri care purta haine musulmane, dar avea chipul descoperit – undeva pe Rue Tilsitt, lângă Etoile şi... o veche prietenă, româncă... Corina, care prin anii ’90 a şi fost model la Hermes... La Milano nu am văzut nici o femeie frumoasă pe stradă.
Din povestirile altora am înţeles că situaţia nu este deloc mai bună la New York şi Londra. Sigur, asta nu înseamnă că aceste mari metropole ar fi populate de mutanţi sau monştri de sex feminin. Dar este, cred, mai degrabă, lipsa unei preocupări de a se valoriza public un anumit tip de imagine. Acolo, marile frumuseţi nu umblă pe stradă ca la noi, sunt doar nişte imagini de mass-media.
Dar cum se face că deşi modelingul de la noi are aproape 20 de ani de existenţă, totuşi, cu excepţia