Cazul Rapid este unul pe cât de delicat, pe atât de special.Echipa şi-a păstrat, de-a lungul deceniilor, un anumit grad depopularitate, reuşind să supravieţuiască indiferent de regimulpolitic. Modul în care a reacţionat Rapid după 1944, dar şi felulîn care a fost tratat de noua putere nu sunt, la o privire maiatentă, chiar surprinzătoare.

Conform tradiţiei, Rapid-CFR a fost înfiinţată, în 1923, demuncitorii feroviari de la Atelierele Griviţa. Istoricul Alex MihaiStoenescu subliniază, în "Istoria loviturilor de stat în România",că Atelierele Griviţa erau cunoscute Siguranţei, în perioadainterbelică, drept un focar de agenţi ai Moscovei, agitatoricomunişti subvenţionaţi de URSS şi care acţionau la ordinele NKVD.De altfel, Gheorghe Gheorghiu-Dej, fost muncitor la AteliereleGriviţa, secretar general al partidului comunist după 1944 şi şefulstatului între 1948 şi 1965, era cunoscut drept un mare susţinătoral Rapidului.

"Lichidarea unui cuibde duşmani ai poporului"

În aceste condiţii, "sindicalizarea" giuleştenilor nu mai e chiarsurprinzătoare. Aşa se explică şi antagonismul Carmen - Rapid,perceput drept războiul între reprezentanta capitalismului (Carmen)şi cea a comunismului (Rapid). Pe 21 august 1947, atunci cândSportul popular anunţa triumfător excluderea echipei Carmen dincampionat, în articol se reproducea motivaţia deputatului EmilianAngheliu, preşedintele federaţiei: "(…) Considerăm măsuraluată ca una care duce la lichidarea unui cuib de duşmani aipoporului sub denumirea de grupare sportivă. (…) Făcându-ne datoriaşi eliminând din sport această rămăşiţă reacţionară, care prin guraconducătorilor lor Mociorniţă şi Vizante nu se sfiesc să afirme căei nu ţin această grupare, şi pentru ei nu contează campionatulnaţional decât în lupta pe care o duc împotriva Ciocanului şiîmpotriva echipelor ceferiste, declarând «cu una ne răfuim rasi