Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Randamentul fondurilor de pensii private obligatorii s-ar putea situa sub aşteptări

Publicat in Bursa, marți 18 octombrie 2011 ·

Randamentul anualizat al fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) s-ar putea să atingă, la finalul lui 2011, o proporţie uşor mai mică de 10%, cât au estimat reprezentanţii Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), la începutul anului în curs, potrivit lui Mircea Oancea, preşedintele Comisiei. Domnia sa a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă: "La începutul anului estimam un randament anualizat de circa 10%. Atunci, toţi eram mai optimişti. Este posibil ca, la finalul anului, acest randament să fie uşor sub 10%".

În trimestrul al treilea al anului în curs, randamentul unităţilor de fond a fost între -1 şi -3%, a spus domnul Oancea, precizând că, din anul 2008, fondurile de pensii au înregistrat randamente medii de 42%, circa 28% fiind randament din investiţii: "Căderile bursiere au afectat performanţele fondurilor de pensii în perioada iulie-septembrie, când randamentul unităţilor de fond a fost negativ, situându-se între -1 şi -3%, corecţiile fiind mai pronunţate pe Pilonul III (n.r. pensii facultative)".

Fondurile de pensii private obligatorii au înregistrat, în perioada mai 2008-septembrie 2011, un profit de 634,2 milioane de lei - diferenţa dintre valoarea activelor, de 5,79 miliarde lei şi cea a încasărilor, de 5,16 miliarde lei. Acest profit este unul potenţial, potrivit lui Mircea Oancea.

Domnia sa a precizat că fondurile de pensii au efectuat 2.533 de plăţi, reprezentând 3,66 milioane de lei, către persoane care, din diverse motive (deces, pensionare anticipată, pierderea capacităţii de muncă), şi-au pierdut calitatea de angajat.

Datele CSSPP arată că, la finele lunii septembrie, ponderea activelor fondurilor de pensii de pe cele două piloane a atins 1,14% din PIB-ul estimat pentru acest an.

În ceea ce priveşte cota depozitelor bancare, pe segmentul pensiilor facultative aceasta a depăşit

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 34 minute
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 4 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

Ziua Constanta acum o ora
Trei cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în Noua Caledonie. Este vorba despre teritoriul francez de peste mări aflat sub stare de urgenţă în urma prote

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”

Adevarul acum 51 minute
Marcel Ciolacu anunță că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reacția premierului vine după ce sindicaliștii au transmis că cele mai importante muzee din țară nu vor fi deschise publicului, nemulțumiți de salariale din domeni

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 2 ore
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 4 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 3 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°