Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gorbaciov – groparul lui Ceauşescu

Publicat in Jurnalul, vineri 16 aprilie 2010 · ·

Că relaţiile dintre Gorbaciov şi Ceauşescu erau departe de a fi de "caldă şi tovărăşească prietenie", cum spuneau comunicatele oficiale, s-a ştiut încă de la venirea lui la putere. Iar ultima călătorie a lui Ceauşescu spre Moscova a fost începutul drumului său către iad.

Gorbaciov a preluat cârma URSS la data de 11 martie 1985. Până în decembrie 1989 a făcut oficial "vizite de prietenie" în România la 25-27 mai 1987 şi 7-8 iulie 1989. Relatări din cercul puterii şi ale foştilor componenţi ai serviciilor de pază şi protecţie indică şi alte întâlniri dintre Ceauşescu şi Gorbaciov, consumate cu diverse prilejuri, fără fotografii şi declaraţii oficiale însă. Cele mai multe întrevederi le-au avut cu uşile închise - în şedinţele Tratatului de la Varşovia şi CAER.

"ĂSTA NE-NGROAPĂ EL PE NOI!"

O întâmplare narată de deputatul Sergiu Andon, din vremea când era gazetar la Scînteia, e elocventă. "Îmi amintesc că, întors de la Moscova, în şedinţa de colegiu a Scînteii, Mitea (consilierul cu presa al lui Ceauşescu, n.r.) ne-a spus, făcând o glumă macabră, dar premoniţionistă, legat de ce se întâmplase până atunci în PCUS. Şi anume, murise Brejnev în 1982, apoi i-a succedat Andropov, care a trăit un an, apoi Cernenko pentru încă un an şi apoi a venit Gorbaciov. Bineînţeles că Partidul Comunist Român a fost prezent la toate funeraliile ăstora. Trei funeralii. Şi îmi aduc aminte de Mitea - el îşi permitea aşa nişte glume, avea un stil propriu, dar le făcea cu precauţie. "E, cum a fost?", l-au întrebat în şedinţa de colegiu: "Domnule, până acuma i-am îngropat noi, ăsta ne îngroapă el pe noi".

RAISA ŞI ELENA NU SE ÎNGHIŢEAU

Prima întrevedere ca de la lider la lider între Ceauşescu şi Gorbaciov s-a desfăşurat cu doi ani înainte ca premoniţia lui Mitea să se adeverească. În mai 1987, soţii Gorbaciov au vizitat România pentru trei

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală gravă după sepsis a pornit de la genunchi

Mediafax acum 19 minute
Starea lui Florin Piersic este gravă, spun medicii de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular. Punctul de plecare al sepsisului este proteza totală de genunchi, dar actorul are şi alte afecţiuni, cea mai gravă fiind cea c

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 19 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum o ora
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Drumarii intervin în zonă

Mediafax acum o ora
„Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Acum începe greul! Am ajuns cu deszăpezirea Transfăgărăşanului în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor şi cu un strat foarte gros de zăpadă bătătorită şi îngheţată”, a transmis joi DRDP Braşov. Confor

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 2 ore
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 18 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°