Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flavius Stoican revine la Dinamo, semnand un contract pe doi ani

Publicat in HotNews, joi 5 iulie 2007 ·

Foto: Rompres

Desi antrenorul Mircea Rednic anuntase ca lotul este deja definitivat, conducerea ii mai face o surpriza. Fundasul dreapta Flavius Stoican a semnat joi un contract cu Dinamo pentru doi ani, urmand ca vineri sa efectueze vizita medicala iar sambata sa se alature echipei in cantonamentul din Austria.

"Primul meu gand cu Dinamo este sa reusim sa intram in grupele Champions League. Ceea ce isi doreste toata lumea, de altfel. Asta este cel mai important lucru acum. Concurenta nu are de ce sa ma sperie. Cu cat e concurenta mai mare pe fiecare post, cu atat mai bine. Pana la urma, cel care este mai bun sau se afla intr-o forma mai buna, va juca", a spus Stoican.

Stoican a mai evoluat la Dinamo intre 2002 si 2004, fiind transferat apoi la Sahtior Donetk. Dupa doua sezoane ca titular in formatia ucraineana antrenata de Mircea Lucescu, Stoican a iesit din planurile tehnicianului in urma unei accidentari, fiind imprumutat in returul campionatului recent incheiat la Metalist Harkov.

Dinamo a ramas in aceasta vara cu un singur fundas dreapta, ganezul George Blay, dupa imprumutul lui Sergiu Homei la Politehnica Iasi.

Tot pe banda dreapta, mijlocasul angolez Ze Kalanga ar putea pleca de la Dinamo, avand o oferta de la gruparea turca Sivasspor. Ze Kalanga nu s-a intors dupa vacanta la Dinamo, primind o amenda consistenta, dar antrenorul echipei, Mircea Rednic a anuntat ca il asteapta in cantonamentul din Austria. Foto: Rompres

Desi antrenorul Mircea Rednic anuntase ca lotul este deja definitivat, conducerea ii mai face o surpriza. Fundasul dreapta Flavius Stoican a semnat joi un contract cu Dinamo pentru doi ani, urmand ca vineri sa efectueze vizita medicala iar sambata sa se alature echipei in cantonamentul din Austria.

"Primul meu gand cu Dinamo este sa reusim sa intram in grupele Champions League. Ceea

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 3 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 4 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°