Marturisesc ca nu credeam posibila revenirea la normalitate si adevar in cazul examenului de bacalaureat. Credeam ca suntem condamnati, ca natie, la inca multi ani de minciuna, ipocrizie, fariseism si mistificare si nu numai in educatie. Ca doar un purgatoriu de multi ani, o prabusire de tip Grecia, ne-ar putea scoate din blestemul national numit coruptie. Ce s-a intamplat la bacalaureatul 2011 incepe sa sa-mi schimbe optica si perspectiva.
Am fost in multe comisii de bacalaureat, capacitate si chiar admitere la facultate. Pe unele le-am si condus, in calitate de presedinte. As putea spune ca stiu resorturile si mecanismele care asigura functionarea unor astfel de comisii. Intr-un an am condus comisia de examen de capacitate, dupa clasa a VIII-a, am avut 6% promovare si 8% dupa contestatii. A fost ultima oara cand am fost numit in astfel de comisii. Comisesem un sacrilegiu, pentru acei ani (intre 2001-2004, nu mai stiu exact cand). Ca apoi am si fost data fara din functia de director, odata de PSD si alta data de PNL, este o alta poveste, de care ma tot intreaba comentatorii mei.
Mai tineti minte iesirea profesorului Gheorghe Radulescu, cu 30 de teze identice, la bacalaureatul de acum cativa ani? Mai, mai sa fie dat afara din invatamant. S-a constituit o comisie de sanctionare la nivelul inspectoratului, a fost audiat un timp, dar n-au avut unde sa-l incadreze. Nu exista in regulamente un articol care sa sanctioneze cinstea. Dar n-a mai fost numit in comisii de bacalaureat niciodata.
Este adevarat ca romanii au sindromul tatucului, adica asculta de sefi. Asa am impus si eu un examen de capacitate cinstit, lucrand cu o comisie formata din 60 de cadre didactice, supraveghetori si corectori. Trebuiau sa-mi execute dispozitiile. Care erau cele din regulament, nu altele. Dar erau impuse de cineva, de un sef.
In cazul bacalaureat
