Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/ Elena Negoiţă este cântăreaţa care se visează actriţă

Publicat in Adevarul, joi 12 august 2010 ·

Este una dintre componentele trupei Sânzienele. Cântă de când se ştie, adoră muzica etno, iubeşte şcoala şi îşi doreşte să ajungă pe marile scene, dar ca actriţă.

Este doar o copilă dar are o voce superbă care îi impresionează pe cei care o ascultă. A fost bucuria târzie a unor părinţi care o iubesc mai mult decât orice pe lume iar vocea şi pasiunea pentru muzică a moştenit-o de la tată.

Elena Negoiţă cântă de când era foarte mică şi a avut norocul să fie descoperită încă de la grădiniţă de un cunoscător. "Aveam cam 5 ani şi era la grădiniţă când am început să cânt. Cântam şi prin casă cântecele de copii, iar cel care m-a descoperit a fost domnul profesor Constantin Ungureanu. Am fost cooptată apoi în trupa Minimelos şi am urcat prima dată pe scenă la deschiderea Drăgaicii", povesteşte Elena.

Micuţa cântăreaţă recunoaşte că are emoţii atunci când urcă pe scenă dar faptul că îi are alături pe cei dragi o face să uite repede de ele. "Îmi amintesc că prima melodie pe care am cântat-o pe scenă a fost «Dorule, de unde vii»", care mi-a plăcut foarte mult. Aveam foarte multe emoţii. Publicul, oamenii care ne susţin, mă fac să îmi dispară emoţiile atunci când urc pe scenă. De asemenea, faptul că părinţii sunt tot timpul în public sau în apropierea scenei, îmi dă mai multă încredere în mine", ne-a mărturisit Elena.

Odată cu trecerea anilor, fata a făcut parte din mai multe trupe, a câştigat trofeul Mamaia Copiilor alături de trupa Ceata lui Constantin, iar acum face parte din formaţia Sânzienele, trupă iubită de buzoieni datorită melodiilor etno dar şi pentru că vocile fetelor sunt inconfundabile. Îşi doreşte să ajungă actriţă iar pentru asta încearcă să îmbine cât mai bine cântecul cu şcoala, pe care nu o neglijează niciodată.

Întrebări şi răspunsuri:

Care a fost senzaţia în momentul în care aţi câştigat marele trof

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum o ora
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 4 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum o ora
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 2 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 5 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum o ora
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 2 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°