Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aşteptări versus aşteptări, show pentru show

Publicat in Observator Cultural, vineri 12 noiembrie 2010 ·

Nu este uşor să pui faţă-n faţă două spectacole din cadrul Festivalului Naţional de Teatru. A le găsi tangenţe devine, la un moment dat, un exerciţiu de ambiţie, mai ales cînd sînt programate la cîteva ore distanţă şi în timpul weekendului, cînd regizorii provin din două generaţii aparte, iar piesele montate diferă, prin excelenţă, ca tematică, epocă şi ideologie dramatică. Despre Măsură pentru măsură de William Shakespeare, în montarea lui Matthias Langhoff, s-a mai scris, chiar dacă este un spectacol proaspăt scos de sub bagheta producţiilor clujene. Beneficiază de un regizor renumit, dar şi de celebra trupă de actori a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. E uşor să înţelegi, privind în trecut, de ce ar exista mari aşteptări de la spectacolul ce a avut premiera în FNT. Pe de altă parte, Codrii de David Mamet, în regia lui Alexandru Berceanu, o producţie a Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ din Arad, a venit în FNT ca un alt Romanian Showcase… show pe care presa de specialitate l-a cam evitat. Găzduit de Sala Atelier a Naţionalului Bucureştean, spectacolul tînărului regizor, recent întors spre teatru, nu a prestabilit nici un sistem de valori la care să se ridice, devenindu-i mult mai uşor să se evidenţieze de majoritatea montărilor din sala TNB. Considerată de shakespearologi o piesă cumva de duzină, Măsură pentru măsură este punctul comun pe care îl au regizorii Alexandru Berceanu şi Matthias Langhoff. În urmă cu cinci ani, cel dintîi monta aceeaşi piesă la Teatrul „Tomcsa Sándor“ din Odorheiul Secuiesc, tot în limba maghiară. Varianta propusă de Langhoff aduce, însă, o adaptare la zilele noastre, pur romaneşti şi crizate politic, social şi economic, fapt care întăreşte, într-o părere, universalitatea clasicului Shakespeare. Mizanscena, plină de subînţelesuri şi trimiteri, aşadar riscantă, ajunge să pună accent pe semnele de întrebare asupra piesei în sine, dar

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 6 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 6 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 5 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 8 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 11 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 8 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 10 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 5 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°