Consilierul prezidenţial pe politici economice şi sociale, Adrian Rădulescu, a declarat, miercuri, că a rămas stupefiat de "decizia" legată de comisia de anchetă privind achiziţia de terenuri, potrivit Mediafax. El a precizat că este vorba despre "o tranzacţie între persoane fizice".
"Am rămas şi eu stupefiat de decizia privind comisia de anchetă, pentru că Parlamentul nu se ocupă de persoane fizice, iar aici este vorba despre o tranzacţie între două persoane fizice", a spus Rădulescu.
Consilierul prezidenţial a comentat astfel declaraţia făcută miercuri de premierul Victor Ponta, care a spus, după o întâlnire cu grupurile PSD, că a discutat despre constituirea a două comisii de anchetă pentru retrocedările din Ardeal şi implicarea unor instituţii ale statului în achiziţionarea de terenuri pentru persoane private, şeful Guvernului menţionând: "Cazul Călăraşi".
Anunţul de miercuri al premierului a fost făcut, conform "Gândul", după ce marţi seară, ca urmare a prezentării unui document într-o emisiune televizată potrivit căruia procurorul Lucian Papici ar fi verificat terenurile pe care fiica preşedintelui urma să le cumpere, şeful Guvernului a spus că a fost contactat de "un coleg din Comisia Juridică" pentru a-l anunţa că parlamentarii din această comisie vor sesiza CSM , iar dacă acest for nu va lua măsuri, Parlamentul va face verificările.
Adrian Rădulescu a precizat, miercuri, că terenul respectiv nu are nicio legătură cu verificările făcute de procurorul Papici.
Adrian Rădulescu a mai spus că terenul din comuna Nana a fost cumpărat de fiica preşedintelui, Ioana Băsescu. "În concluzie aş spune că hoţul strigă hoţii, pentru că ei sunt cei care au făcut asemenea nereguli şi probabil cred că toţi fac ca ei. Vă garantez că tranzacţia este perfect legală", a declarat consilierul prezidenţial.
Presa a relatat recent că fiica cea