Economia Romaniei a crescut cu 0,3 la suta in trimestrul al doilea din acest an, comparativ cu primul, produsul intern brut estimat fiind de 114,707 miliarde de lei.
In schimb, fata de acelasi trimestru de anul trecut, PIB-ul s-a redus cu 0,5 la suta, potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica (INS).
De asemenea, in primul semestru din 2010, date ajustate sezonier, economia a scazut cu 2,4 la suta comparativ cu perioada similara de anul trecut.
Cea mai mare crestere a fost inregistrata in industrie, de 5,9 la suta. De asemenea, s-au inregistrat usoare cresteri ale volumului de activitate in agricultura, vanat si silvicultura, pescuit si piscicultura (0,7%) si in activitatile financiare, imobiliare, de inchirieri si serviciile pentru intreprinderi (0,8%).
S-au observat scaderi ale activitatii in constructii (-8,3%), in activitati de comert, repararea automobilelor si articolelor casnice, hoteluri si restaurante, transporturi si telecomunicatii (-4,2%) si in alte activitati de servicii (-2,7%).
Nu in ultimul rand, s-a redus si volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, cu 2,7 la suta.
Potrivit INS, in trimestrul al doilea din acest an a crescut cererea interna, cu 1,9 la suta, fata de acelasi trimestru din 2009, datorita cresterii volumului stocurilor din economie.
Totusi, din cauza diminuarii sumelor alocate in gospodarii pentru cheltuieli cu 0,2 la suta si a reducerii cheltuielilor administratiilor publice cu 2 la suta, consumul final total a scazut cu 0,7 la suta.
Un efect negativ asupra PIB-ului l-a avut cresterea accentuata a importurilor de bunuri si servicii (24,5%), comparativ cu cea a volumului exporturilor (21,4%).
Pentru primul semestru, produsul intern brut estimat a fost de 211,414 miliarde de lei, in scadere, in