Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petre Roman pleacă, Mioara rămâne cu casa

Publicat in Adevarul, joi 15 februarie 2007 · ·

Cazul casei din strada Gogol nr.2 reprezintă un exemplu-simbol al privilegiilor de care s-a bucurat noua nomenclatură, începând cu primele luni ale anului 1990: vila de la stat, dată aproape Cazul casei din strada Gogol nr.2 reprezintă un exemplu-simbol al privilegiilor de care s-a bucurat noua nomenclatură, începând cu primele luni ale anului 1990: vila de la stat, dată aproape gratis de către demnitar aceluiaşi sau altui demnitar, coleg de cabinet în momentul respectiv. În cazul Petre Roman - locuinţa şi-a repartizat-o cu propria semnătură, în momentul când era prim-ministru. Iminentul divorţ dintre Mioara şi Petre Roman putea să reprezinte sursa unei noi probleme juridice. Dincolo de partajul propriu-zis, Mioara Roman ar putea rămâne în casa în care cuplul a locuit din 1990 până în prezent. Şi asta pentru că, deşi locuinţa i-a fost repartizată lui Petre Roman în calitate de fost înalt demnitar (or, în condiţiile în care acesta şi-a părăsit domiciliul, calitatea de chiriaş îşi pierde logica), situaţia juridică a vilei din Primăverii nu se schimbă. Potrivit RA-APPS, "analizând întreg conţinutul contractului de închiriere, nu se regăseşte nicio clauză care să prevadă rezilierea contractului în cazul părăsirii locuinţei numai de către titularul de contract, câtă vreme acesta înţelege să îşi achite obligaţiile asumate în termenul şi condiţiile prevăzute de contract", ne-a transmis printr-un comunicat Georgian Surdu, director general adjunct al RA-APPS. Imobilul, ocupat de Petre Roman din 1990, a fost preluat în 1996 de RA-APPS de la Primăria Capitalei. Preluarea s-a făcut cu Petre Roman cu tot, care avea un contract de închiriere în derulare pentru imobilul respectiv. În 1999, invocând reglementările legale în vigoare privind protecţia chiriaşilor, Petre Roman mai beneficiază "de un mandat" de cinci ani în cartierul Primăverii. În 2004, contractul i se se prelungeşte d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Care sunt cele mai întâlnite nume

Adevarul acum 14 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 9 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 33 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°