Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima mea sesiune

Publicat in Dilema Veche, miercuri 6 martie 2013 ·

Am terminat liceul şi am dat la Electronică în anul de graţie 1990. În jurnalul pe care îl ţineam în epocă, plecarea din Tulcea e descrisă ca o evadare, iar intrarea la facultate – ca o minune. Am avut bursă, la început de merit (cît încă mai credeam că am dat la facultatea potrivită), apoi socială, dar n-aveam niciodată bani. Normal, îi cheltuiam pe cărţi, teatru, casete audio şi video, dar şi pe restaurante scumpe, pentru a sărbători notele de trecere de la examene. Am lansat o afacere (la care am renunţat ulterior) ca să-mi finanţez viciile culturale: vindeam, în camera mea de cămin, ţigări Assos şi Kent (şi la bucată), nes la linguriţă, eşantioane gratuite de parfum franţuzesc (care se epuizau în zilele în care se celebrau sfinţi), acareturi promoţionale inscripţionate cu Kent, Martini etc. (cărţi de joc, pungi lucioase, tricouri) şi îmi închiriam videoplayer-ul Funai. Săream peste orele de facultate şi mergeam la Cinematecă, în vreme ce colegii mei studiau în cameră şi-mi vindeau marfa. La sesiunea din vara lui 1991 am picat două examene. Am avut imediat certitudinea că facultatea asta nu e de mine, dar am terminat-o, patru ani mai tîrziu, timp în care mi-am continuat „studiile“ de film pe video şi la Cinematecă. Dacă n-ar fi fost consemnările mele de atunci, pe care le-am frunzărit acum, la peste două decenii distanţă, anii de studenţie ar fi rămas o gaură neagră – aşa se întîmplă cînd faci o facultate cu care nu ai nimic în comun. Recitind aceste jurnale apăsat contabile, din care am extras cronica primei mele sesiuni, am descoperit o altă persoană. Una care ar fi putut breveta softuri în Canada sau Silicon Valley, dar care azi nu e în stare să schimbe nici măcar o siguranţă.

● 2 mai 1991: Am intrat în posesia bursei de 1500 de lei, plus încă 300 din vînzarea a două pachete de cărţi de joc. Visul a devenit realitate: am luat cina la Nan Jing. Cu chi

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteo: Ploi anunţate în toată ţara

Press Alert acum o ora
Până joi seara, în toată țara este în vigoare o informare meteorologică de ploi, însoțite pe alocuri de vânt și grindină. Informarea emisă de ANM este în vigoare până joi la ora 20.00. Va ploua în cea mai mare parte a țării. Vor fi mai ales averse,

INS: Rata şomajului, în formă ajustată sezonier, a crescut cu 0,1% în luna aprilie. 1 din 5 tineri este şomer

Mediafax acum 32 minute
Potrivit INS, numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani estimat pentru luna aprilie a anului 2024 a fost de 443.600 persoane, în creştere faţă de luna precedentă (440.200 persoane) şi în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (442.200

(P) Gabriela Firea: Construim un nou drum care leagă Sectorul 5 de restul Capitalei şi modernizăm ieşirile din sudul oraşului

News.ro acum o ora
Problema principală a Capitalei rămâne traficul sufocant, care aduce de la sine şi un nivel ridicat al poluării. Bucureştiul este pe locul 4 în topul celor mai aglomerate oraşe europene şi pe locul 8 în lume. Potrivit datelor colectate de o companie

Moarte îngrozitoare pentru o persoană, pe aeroportul din Amsterdam. A fost aspirată de motorul unui avion

Ziare.com acum 2 ore
O persoană a murit după ce a ajuns în motorul unui avion în funcţiune pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, a anunţat miercuri compania aeriană olandeză KLM, relatează SkyNews şi BBC. Într-o postare pe X, aeroportul Schiphol a descris incidentul ca

Parlamentul din Marea Britanie a fost dizolvat. Urmează alegerile generale, programate pentru 4 iulie

Ziare.com acum 3 ore
Parlamentul britanic a fost dizolvat oficial joi, înaintea alegerilor generale din 4 iulie, care vor aduce o schimbare de eră în Marea Britanie, în condiţiile în care laburiştii devansează în sondajele de opinie conservatorii aflaţi la putere. După

PwC a încheiat un acord pentru a deveni primul revânzător şi cel mai mare utilizator al companiei OpenAI

News.ro acum o ora
PwC a încheiat miercuri un acord cu OpenAI pentru a deveni primul partener de revânzare al companiei de inteligenţă artificială şi cel mai mare utilizator ca întreprindere, transmite CNBC. Compania de contabilitate, care face parte dintr-un grup de

Platforma pentru criptomonede Gemini returnează utilizatorilor 2,2 miliarde de dolari, după o întrerupere a retragerilor în urmă cu 18 luni

News.ro acum 2 ore
Clienţii cu fonduri blocate în programul de împrumuturi în criptomonede eşuat al platformei Gemini vor începe în sfârşit să-şi primească banii înapoi. Compania, deţinută de gemenii miliardari din sectorul tehnologiei Cameron şi Tyler Winklevoss, a a

Olympiakos a învins-o pe Fiorentina în prelungiri şi a câştigat Europa Conference League

Mediafax acum 2 ore
Într-un meci cu multă intensitate şi implicare fizică, dar cu puţină calitate în faţa porţii, niciuna dintre cele două formaţii nu a reuşit să marcheze în cele 90 de minute regulamentare, înainte ca El Kaabi să înscrie golul victoriei în minutul 116

Sindicatele din Administraţie protestează la Guvern. Marcel Ciolacu, acuzat de „hărţuire şi ameninţare”

HotNews acum 2 ore
Sindicaliștii din Administraţie organizează un protest, joi, la sediul Guvernului, „împotriva promovării de către Guvernul României a unei politici salariale discriminatorii”. Manifestanții îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „hărţuire şi amenin

Israelul afirmă că a preluat controlul asupra zonei tampon dintre Gaza şi Egipt

News.ro acum 4 ore
În pofida criticilor, armata israeliană şi-a continuat joi ofensiva asupra Rafah, după ce în ziua precedentă a pretins că a preluat controlul asupra unei zone tampon strategice între Fâşia Gaza şi Egipt, în apropiere de Rafah, noul epicentru al răzb

Vremea

București
acum

18°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

14°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

15°
joi

14°/19°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/25°