Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eurogrupul va intra în era post-Juncker

Publicat in rfi, luni 9 iulie 2012 ·

Miniştrii de Finanţe ai zonei euro vizează luni seară problema preşedinţiei Eurogrupului, deţinute în ultimii ani de prim-ministrul luxemburghez, Jean-Claude Juncker. Acesta conduce Eurogrupul din 2005, iar al treilea mandat succesiv al său se termină pe 17 iulie.

Corespondenta RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan

Presa germană scria zilele trecute că ministrul de Finanţe, Wolfgang Schaüble, ar urma să preia preşedinţia Eurogrupului, după care ar urma să cedeze funcţia, la jumătatea mandatului, omologului său francez, Pierre Moscovici. O idee nouă

Ideea ar fi într-adevăr nouă, inedită, dar se pare că ea nu va deveni o realitate. Este de fapt un zvon dezminţit de Franţa. Acelaşi zvon spunea că viitorul preşedinte al Eurogrupului va avea puteri sporite şi va fi pus pe picior de egalitate cu şeful Băncii Centrale Europene.

François Hollande spunea însă duminică seară că nu avem nevoie acum de un ”Monsieur Euro”. El adăuga că va exista o soluţie franco-germană pentru Eurogrup, dar după ce Jean-Claude Juncker îşi va fi terminat mandatul.

Bilanţ Juncker

Bilanţul lui Juncker este unul foarte pozitiv. Sub preşedinţia lui, zona euro a fost stabilă până în 2010, dar chiar şi în plină perioadă de turbulenţe ea a continuat să se extindă, odată cu aderarea Estoniei.

Juncker s-a luptat de la bun început pentru menţinerea Greciei în zona euro şi a înduplecat de două ori Germania pentru împrumuturile succesive acordate Atenei. Tot el a contrazis mai apoi Franţa într-o serie de propuneri făcute de Paris, în plină criză, când se dorea mai multă flexibilitate în zona euro.

Acest avocat de formaţie, în vârstă de 58 de ani, meserie pe care n-a practicat-o de fapt niciodată este pasionat de politică. El s-a dedicat de tânăr politicii şi finanţelor, întrucât a fost ministru de Finanţe în Guvernul de la Luxemburg. @N_

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 12 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 12 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 9 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

Garda Naţională de Mediu cumpără drone cu care să „depisteze poluatorii în timp util”

HotNews acum 9 ore
Garda Naţională de Mediu cumpără drone pentru monitorizare şi control, iar noile echipamente „vor ajuta la descoperirea poluatorilor în timp util”, scrie News.ro. Şeful instituției a precizat că dronele sunt achiziţionate prin PNRR. PoluareFoto: Ada

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 12 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 10 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Probleme pentru CFR Cluj – Vicecampioana a primit interdicție la transferuri

HotNews acum 10 ore
Vicecampioana României are motive de îngrijorare înaintea perioadei de pregătire din vară. Formația antrenată de Dan Petrescu a primit interdicție la transferuri din partea FIFA și trebuie să achite o sumă importantă. Jucatorii echipei CFR ClujFoto:

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 9 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum 8 ore
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/23°
joi

13°/24°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/20°
joi

11°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/24°
joi

13°/25°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/28°