Curtea de Apel Alba Iulia a făcut publică motivarea sentinţei prin care s-a respins recursul părinţilor proxeneţi din Blaj, Gheorghe Voina şi Maria Voina, la decizia Tribunalului de arestare preventivă pe 29 de zile. Motivarea judecătorilor scoate în evidenţă detalii şocante cu privire la abuzurile celor doi soţi asupra copiilor.
Soţii Voina sunt acuzaţi de trafic de persoane şi trafic de minori pentru cerşetorie, viol şi incest. Aceştia îşi obligau cei patru copii pe care îi aveau în grijă, dintre care trei minori, să practice cerşetoria în zona municipiilor Blaj, Alba Iulia şi Orăştie - Simeria, în special în gări. În plus, bărbatul îşi viola ambele fiice. Din motivare rezultă că în cazurile în care fata minoră nu reuşea să adune suficienţi bani din cerşetorie se prostitua pentru a scăpa, astfel, de bătaie.
Principalele precizări din motivarea judecătorilor. Iniţialele V. G. şi V. M. sunt ale soţilor Voina Gheorghe şi Voina Maria:
„Pe rol se află soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţii V.G. şi V.M. împotriva Încheierii penale nr.12 din 05 Aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Alba- Secţia penală în dosar nr. 3193/107/2012. La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă inculpaţii recurenţi aflaţi în stare de arest preventiv în CRAP Alba şi asistaţi de avocat I.M. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care întrebaţi fiind de către instanţă inculpaţii recurenţi susţin că sunt de acord cu apărătorul desemnat din oficiu. Instanţa pune în vedere inculpaţilor recurenţi că au posibilitatea să dea câte o declaraţie în faţa instanţei de recurs sau se pot prevala de dreptul la tăcere.
Inculpaţii recurenţi, având pe rând cuvântul susţin că doresc să dea câte o declaraţie în cauză, procesele verbale fiind ataşate separat la dosar. Reprezentanta DIICOT, depune la dosa