Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kelemen: „Singura soluţie este să amânăm reorganizarea, altfel ajungem la o criză politică”. Borbely: "De două săptămâni suntem într-o dezbatere perversă”

Publicat in Gandul, sâmbătă 25 iunie 2011 ·

Amânarea reorganizării administrative este contraoferta UDMR la propunerea "8+2", în caz contrar existând riscul unei crize politice, a susţinut astăzi preşedintele Uniunii Kelemen Hunor, în raportul politic prezentat Consiliului Reprezentanţilor Unionali.

"Noi nu putem accepta o asemenea reorganizare, pentru că nu s-ar soluţiona o serie de probleme ale comunităţii maghiare, de exemplu ruperea judeţului Mureş de Covasna şi Harghita, sau problema judeţelor Bihor, Satu Mare şi Sălaj. Aşa că singura soluţie este să amânăm această reorganizare, să nu mai fie dezbătută în Parlament şi să continuăm cu procesul de descentralizare, pentru că altfel am ajunge la o criză politică pe care noi nu o dorim şi de care România nu are nevoie în acest moment", a spus Kelemen.

"Dar dacă partenerii noştri se ţin scai de structura 8+2, noi trebuie să ne ridicăm şi să spunem clar că nu suntem de acord şi nu o putem accepta sub nici o formă", a adăugat liderul Uniunii, care a insistat însă că "în momentul de faţă trebuie să menţinem această coaliţie şi să o ducem mai de parte pentru că n-am realizat încă toate obiectivele noastre".

Kelemen Hunor a trecut apoi la Legea minorităţilor, care, potrivit protocolului de guvernare încheiat de UDMR cu PDL, trebuie să fie adoptată până în 30 iunie: "Noi nu trebuie să apărăm doar o inscripţie bilingvă, noi trebuie să apărăm toate cuceririle noastre din ultimii 20 de ani şi să mai adăugăm ceva la aceste dobânzi", a argumentat Kelemen, care n-a suflat însă nici o vorbă despre o eventuală ieşire a Uniunii de la guvernare în cazul depăşirii termenului stabilit pentru adoptarea acestei legi.

Borbely: "Nu se pot face modificări teritoriale care pot afecta interesele minorităţilor etnice"

În intervenţia sa, ministrul Borbely Laszlo, vicepreşedintele politic al Uniunii, le-a amintit partenerilor din PDL şi şefu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 17 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 23 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 2 ore
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°