2008 a închis un ciclu de aproape un deceniu de creştere economică. O creştere economică ce a început bine şi sănătos, dar care, din păcate, în ultimii cinci ani, cu cât a fost mai alertă, cu atât a devenit mai nesănătoasă şi dezechilibrată.
O creştere economică bazată aproape exclusiv pe consum şi, în mod disproporţionat, pe consum din import. Dacă, în această perioadă de cinci ani, PIB-ul a crescut de două ori, deficitul de cont curent extern a sporit de şase ori, urcându-şi proporţia în echivalent PIB de aproape trei ori, de la 5% la 14%! O creştere economică nesănătoasă, obţinută pe seama şi cu preţul adâncirii deficitului extern. Care, odată venit la plată, va fi dezumflat oricum gogoaşa prin presiunile asupra leului şi asupra preţurilor interne.
Pentru România va fi venit oricum perioada de plată a creşterii nesănătoase obţinute pe seama şi cu preţul adâncirii deficitului extern. Şi de acum ştim exact că roata s-a întors la sfârşitul lui 2008, cu primele consecinţe severe în 2009. Criza internaţională nu a făcut decât să grăbească poate oprirea ciclului creşterii economice în România şi, în orice caz, să substanţieze nota de plată prin îngreunarea şi scumpirea finanţării deficitului extern. Căci, oricum, aşa cum o luase, creşterea economică din România nu mai putea ţine mult! Nu era endogenă, nu se baza pe extinderea economiei reale, ci era aşezată pe terenul friabil al consumului fără producţie şi importurilor fără exporturi. O economie de fiţe, cu maşini fără şosele şi hipermarketuri fără fabrici. Un fel de castel de nisip pe nisipuri mişcătoare. Şi, precum în scenariul prezentat cu exactitate de analiştii "denigratori" ai marilor succese ale economiei – printre care am onoarea să mă număr –, asemenea castele de nisip vor fi rezistat doar până când de afară vor fi venit ploi călduţe şi adieri înmiresmate, totul urmând însă să se
