Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii MAI cu multe abateri vor fi disponibilizaţi

Publicat in Romania Libera, marți 31 august 2010 · · ·

Număr angajaţilor din Ministerul Administraţiei şi Internelor care ar urma să fie disponibilizaţi nu a fost stabilit, însă cei cu multe abateri profesionale vor pleca, au declarat, marţi, pentru Mediafax, surse ministeriale. Sursele citate au precizat că principala etapă a reorganizării Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) a fost finalizată, după ce s-a stabilit relocarea unor angajaţi din aparatul central către structurile operative. Totodată, aproximativ 1.000 de angajaţi din MAI au fost disponibilizaţi.

În plus, s-a lucrat la criterii de evaluare a performanţelor lucrătorilor MAI, împreună cu membrii sindicatelor. Astfel, spun sursele citate, sindicaliştii au fost invitaţi să propună criterii de evaluare, în cadrul a două întâlniri oficiale, în vederea efectuării viitoarelor restructurări. Angajaţii MAI cu multe abateri profesionale ar urma, astfel, să fie disponibilizaţi, sursele citate subliniind că unele persoane au avut deja câte şapte abateri în acest an.

"La nivelul MAI, aşa cum a fost anunţat public, a avut loc deja o reorganizare şi restructurare a aparatului central", prin care "a fost redus numărul secretarilor de stat de la şase la trei şi numărul de structuri de la 22 la 20", au precizat reprezentanţii MAI într-un răspuns la solicitarea Mediafax. Totodată, reprezentanţii MAI au mai arătat că a fost redus numărul total de posturi din aparatul central cu 1.670, de la 2.919 la 1.249, respectiv aproape 60 la sută.

În plus, s-a procedat la reorganizarea şi restructurarea agenţiilor şi autorităţilor aflate în subordinea ministerului. Numărul posturilor Agenţiei Naţionale a Funcţionarului Public a fost redus cu 179, cel al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a fost redus cu 560, iar de la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice au fost reduse 55 de posturi.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 21 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Un tânăr s-a ARUNCAT de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște

Gandul acum o ora
Tragedie, vineri seara, în județul Dâmbovița! Un tânăr a murit după ce s-a aruncat de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște. A decedat pe loc. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu priv

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 2 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 18 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 5 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

15°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°