Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din localitatea braşoveană Vama Buzăului s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volanul unei maşini fără a poseda permis de conducere, a lovit un biciclist, iar apoi a părăsit locul accidentului. Incidentul s-a produs sâmbătă seara, în jurul orelor 19.00, pe strada Principală din Vama Buzăului. Într-o curbă, un bicilist, în vârstă de 55 de ani, a fost lovit în plin de autoturismul condus de şoferul fără permis, care circula din sens opus. În urma impactului violent, biciclistul a fost grav rănit, iar conducătorul auto imprudent a fugit de la locul accidentului. „Biciclistul a fost suprins şi accidentat grav de un autoturism care circula din sens opus. Conducătorul auto a părăsit locul faptei, însă a fost identificat şi reţinut câteva ore mai târziu. Suspectul nu poseda permis de conducere, iar acum este cercetat, în stare de libertate, pentru infracţiuni la Legea Circulaţiei”, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov. Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din localitatea braşoveană Vama Buzăului s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volanul unei maşini fără a poseda permis de conducere, a lovit un biciclist, iar apoi a părăsit locul accidentului. Incidentul s-a produs sâmbătă seara, în jurul orelor 19.00, pe strada Principală din Vama Buzăului. Într-o curbă, un bicilist, în vârstă de 55 de ani, a fost lovit în plin de autoturismul condus de şoferul fără permis, care circula din sens opus. În urma impactului violent, biciclistul a fost grav rănit, iar conducătorul auto imprudent a fugit de la locul accidentului. „Biciclistul a fost suprins şi accidentat grav de un autoturism care circula din sens opus. Conducătorul auto a părăsit locul faptei, însă a fost identificat şi reţinut câteva ore mai târziu. Suspectul nu poseda permis de conducere, iar acum este ce