Peste vreo nouă ani, liceenii noștri care au picat pe capete la Bacalaureatul de anul acesta vor fi adulți. Fără drept de apel. Tot atunci, România își va fi atins toți indicatorii privind ocuparea și formarea profesională, așa cum propovăduiesc scriptele strategiei Europa 2020. Pacea socială va duhni peste dealurile mioritice, iar dezvoltarea durabilă va fi pe buzele fiecărui nenăscut. Totul va fi bine!
Astăzi, însă, trebuie să gestionăm o dramă națională. Eșecul unei generații întregi. Orice discuție statistică devine iritantă și sună a diagnostic fatal. La fel de enervante sunt și încercările mass media de a promova elitele care au dat Bacalaureatul și au deja bursele asigurate pe la universități din vestul Europei. De fapt, evităm să admitem că nu avem o masă critică de oameni medii care să susțină țara asta. Nici acum, nici mâine. Conform psihologiei de salon, suntem în faza de negare.
Un freamăt de revoltă va apărea peste vreo doi ani, când vom vedea că lecția nu a fost învățată și că tinerii de azi sunt în aceeași formă de neinvidiat. Probabil vor fi la fel de needucați și neorientați. Reforma educației va fi din nou monedă de bâlci și atât. Apoi va începe negocierea. Eternă și fascinantă, cum o știm. Probabil vom inventa forme alternative de integrare în muncă a unor oameni semi-alfabetizați și, din nou, vom alege răul cel mai mic. Cine știe, poate chiar vom gândi o linie specială de finațare: Fondul Operațional pentru Alfabetizarea Resurselor Umane. Importantă va fi, în continuare, imaginea.
Cine își imaginează că abia acum a început reforma educației românești s-ar putea minți singur. Eliminarea tinerilor neperformanți nu rezolvă problemele unui sistem. Nu le putem lăsa doar lor responsabilitatea reinserției în societatea competitivă. În definitiv, noi am fost responsabili (delegați) de îndrumarea lor prin complexitat
