Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bornescu, Achim şi Hoban, audiaţi la DIICOT Cluj în dosarul transferurilor de la "U"

Publicat in CityNews Alba, marți 26 februarie 2013 ·

Mai mulţi fotbalişti de la Petrolul Ploieşti sunt audiaţi azi de procurori la sediul DIICOT Cluj, în dosarul privind prejudicierea clubului de fotbal "U" Cluj cu 11 milioane de euro, prin transferul unor jucători.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că mai mulţi fotbalişti de la Petrolul Ploieşti sunt audiaţi la DIICOT Cluj în dosarul privind prejudicierea clubului de fotbal "U" Cluj cu 11 milioane de euro prin transferul unor jucători. Până în prezent, au ajuns la sediul DIICOT Ovidiu Hoban, Cristian Achim şi Mircea Bornescu. Sursele citate de Mediafax spun că urmează să fie audiaţi şi alţi fotbalişti.

Prejudiciu de 11 milioane de euro pentru "U"

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) informa că în perioada mai-septembrie 2012 persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA. Poliţia Română preciza că sportivii sunt înregistraţi la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro.

Astfel, se estimează că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 RON), arăta Poliţia Română. În 14 noiembrie 2012, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Cluj, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj au făcut percheziţii la Cluj şi Ploieşti, la sediile sociale ale celor două cluburi sportive, în vederea ridicării unor înscrisuri şi documente.

Ce spun procurorii DIICOT

"Transferul cu titlu gratuit al unor jucători cotaţi pe piaţă cu o valoare ridicată, estima

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 2 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cum vrea Bode să ne aducă în dictatură

NapocaNews acum 43 minute
PL-X nr 776/2023 acesta este numărul propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul ordinii și siguranței publice. Propunerea legislativă a venit din partea a 12 deputați PNL în frunte cu inteligentul electr

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 2 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum 51 minute
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 3 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°