Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vino la crosul „Click! Sănătate“!

Publicat in Adevarul, joi 5 mai 2011 ·

Bucureştenii care vor participa la concurs pot câştiga biciclete şi aparate de masaj la cros. Duminică, de la 10.00, în Piaţa Charles de Gaulle, se va da startul unui concurs de alergare la care sunt aşteptaţi atât copiii, cât şi adulţii.

Cei care participă ar trebui să mănânce de dimineaţă, să se hidrateze bine şi să facă o scurtă încălzire înainte de alergare. Înscrierile pentru crosul „Click! Sănătate", organizat în colaborare cu Federaţia Română de Atletism, au loc începând cu ora 7.30, la intrarea în parcul Herăstrău. Participanţii trebuie să aibă la ei un talon care se găseşte în revistele „Click! Sănătate", „Click! pentru femei", cât şi în ziarele „Adevărul" şi „Click!" de astăzi şi de mâine. Dacă nu ai obţinut încă talonul, poţi găsi la faţa locului revista „Click! Sănătate".

Participanţii la cros au şansa de a câştiga unul dintre premiile puse în joc (12 biciclete, 12 abonamente la sală şi alte premii surpriză). Printre vedetele care vor întreţine atmosfera după cros, începând cu ora 12, se numără Crush & Alexandra Ungureanu, Raluka şi AlexUnder Base feat Lys.

Încălzirea, indicată înainte de cros

Pregătirea înainte de cros previne accidentările. De aceea, este indicat să vii cu cel puţin jumătate de oră înainte de start, pentru a te încălzi cu exerciţii uşoare, cum sunt alergările pe loc. ,,Chiar şi cu o săptămână înainte este indicat să se facă mişcare (alergare, plimbare cu rolele, plimbare alertă) câte 30 de minute în fiecare zi. Recomandate sunt şi exerciţiile pentru mobilitate şi cele de respiraţie", ne-a precizat Florentina Opriş, realizatoarea emisiunilor „Sport, dietă şi o vedetă" şi „Sport cu Florentina".

După cros, bea multă apă!

Pe lângă pregătirea fizică, importantă este şi alimentaţia, care ar trebui să fie bogată în alimente care dau energie. „Micul dejun este alcătuit din cereale i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 7 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°