Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe contrasens către moarte

Publicat in Adevarul, marți 23 februarie 2010 · · ·

Cinci argeşeni, plecaţi să se roage la o biserică din Capitală, au mers cu maşina pe sensul către Piteşti al autostrăzii A1. Şoferul autoturismului şi pasagera din dreapta au murit pe loc, după ce Dacia în care se aflau a izbit un Audi care se deplasa regulamentar.

Cinci argeşeni din comuna Hârtieşti au fost implicaţi, ieri, într-un grav accident de circulaţie pe autostrada Bucureşti-Piteşti, la km 77, după ce maşina în care se aflau a mers kilometri buni pe contrasens. Şoferul, Ion Ianculescu (64 de ani), nu a oprit nici la avertizările vizuale şi sonore ale maşinii pe poliţie care a încercat să-l oprească din drumul spre moarte.

Era să lovească poliţia

La numai câteva momente după ce a trecut pe lângă maşina poliţiei, argeşeanul s-a izbit cu maşina de un Audi care circula regulamentar.

Şoferul, Ion Ianculescu, şi pasa­gera din dreapta lui, Elena Fieraru, de 65 de ani, au murit pe loc. Ceilalţi trei pasageri ai Daciei, Constantin Dincă (53 de ani), Maria Baboi (45 de ani) şi Elena Mesteacăn (57 de ani), toţi din comuna Hârtieşti, au fost răniţi grav.

„Iniţial era să intre frontal în echipajul de poliţie. Probabil şoferul credea că e în regulă. Însă impactul a fost inevitabil cu un autoturism Audi înmatriculat în Prahova", ne-a spus comisarul-şef Emilian Buican de la Poliţia Autostrăzi.

Şofer de-o viaţă

Ion Ianculescu, şoferul decedat după ce a condus mai bine de 8 kilometri pe contrasens, pe autostradă, a fost toată viaţa şofer. A lucrat mai bine de 30 de ani la IRTA Câmpulung. „Îşi ducea vecinii şi prietenii pe la mănăstiri când îl rugau. Nu-mi explic cum a fost posibil ca tocmai el să facă o asemenea greşeală!", spune Viorica Ciuculescu (65 de ani, din Câmpulung), fostă colegă de serviciu a lui Ion Ianculescu.

„Era un om deosebit, muncitor şi gospodar. Abia am aflat şi eu şi nu-mi vi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 3 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cum vrea Bode să ne aducă în dictatură

NapocaNews acum o ora
PL-X nr 776/2023 acesta este numărul propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul ordinii și siguranței publice. Propunerea legislativă a venit din partea a 12 deputați PNL în frunte cu inteligentul electr

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 2 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 3 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°