Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2011 – an cu record negativ absolut de natalitate în România! Ce soluţii are România pentru a nu dispărea, ca naţiune, în 200 de ani

Publicat in Jurnalul, vineri 1 iunie 2012 ·

În anul 2011 s-au născut, în România, doar 195.000 de copii, ceea ce reprezintă un record negativ de natalitate, din 1930 (primul an pentru care există date oficiale) încoace, conform Yahoo.ro, care citează Institutul Naţional de Statistică. Prin comparaţie, în anul 1967, când, datorită decretului 770 din 1966, care a interzis avorturile, s-a consemnat un record pozitiv al naşterilor, cifra nou-născuţilor a fost 527.764. Populaţia ţării era, în 1967, tot de 19 milioane de locuitori, ca şi în prezent, ceea ce înseamnă că rata natalităţii s-a prăbuşit la aproape o treime din cea de atunci, când era de 27,4 nou-născuţi la mia de locuitori. Chiar şi în 1930, când populaţia României era de 18 milioane de locuitori, s-au născut 482.084 de copii. Populaţia României s-a împuţinat cu aproape 4 milioane de persoane recenzate în ultimii 20 de ani, în condiţiile în care natalitatea nu a mai coborât niciodată, de la constituirea României moderne, sub cifra 210.000. Se consideră că suntem mai puţini, de fapt, cu două milioane, iar alte două milioane de români n-au mai fost recenzaţi, fiind stabiliţi peste hotare. Cu o speranţă de viaţă la naştere medie de 70 de ani şi o rată a mortalităţii net superioară celei a natalităţii, populaţia ţării continuă să fie într-un declin abrupt. În 2010 au murit 260.000 de români, iar pentru anul trecut cifra trebuie să fie asemănătoare, în condiţiile în care nu s-au produs evenimente deosebite, care să influenţeze rata mortalităţii, într-un sens sau altul. Prin urmare, dacă tendinţa de descreştere a ratei natalităţii se va accentua, este posibil ca populaţia României să se mai împuţineze cu un milion de suflete, la fiecare zece ani. Asta, fără a socoti fenomenul emigraţiei, despre care se prezumă că se va accentua, pe măsura adâncirii crizei şi cu condiţia ca pieţele muncii din statele UE şi alte ţări precum Canada, Australia etc să îşi deschidă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 8 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

De luni începe sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Peste 500.000 de elevi vor susţine examene

News.ro acum 20 minute
Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni, peste 500.000 de elevi urmând să susţină examene la limba română, matematică şi ştiinţe ale naturii şi la limba maternă. Durata alocată rezolvării este de

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 10 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum o ora
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 11 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 11 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 8 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

4°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°